Primăria Oradea pregătește amenajarea unui nou sense giratoriu în zona străzii Oneștilor.
Sensul giratoriu va face legătura între străzile Barcăului – Oneștilor – Simion Bărnuțiu (magazin Kaufland). Prețul anticipat de primărie pentru acest sens giratoriu este de 438,609mii euro (1.935,011 miilei) cu TVA inclus, termenul de finalizare fiind de 3 luni.
Primăria informează că „Totodată, prin această lucrare se va asigura un trafic rutier în condiții crescute de siguranţă și confort și se asigură posibilitatea de acces, în condiții optime, a mijloacelor de intervenție rapidă în caz de nevoie (pompieri, salvare, poliţia etc.) și a mijloacelor auto pentru transportul public.”
Propunerea construirii acestui sens giratoriu va trebui votată de către Consiliul local, iar în urma unui vot favorabil, Direcția tehnică din cadrul primăriei va realiza proiectul tehnic și organiza licitația desemnării constructorului.