OMV Petrom a pierdut procesul împotriva Consiliului Concurenței!

0
25

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat încălcarea legii concurenţei de către grupul OMV Petrom SA prin participarea acestora la o înţelegere de tip cartel!

Conform unui comunicat al Consiliului Concurenței, Înalta Curte de Casație și Justiție, a confirmat la finele lunii martie a.c. încălcarea legii concurenței de către compania OMV Petrom Marketing, prin participarea la o înțelegere de tip cartel, alături de alte companii de pe piața carburanților.

La sfârșitul lui 2011, Consiliul Concurenței a sancționat 6 companii petroliere, cu o amendă de peste 800 milioane Lei, adică peste 200 milioane de Euro, pentru înțelegerile anticoncurențiale încheiate între acestea, aceasta fiind cea mai mare amendă din istoria Consiliului Concurenței.

Rezultatul investigațiilor au scos la iveală că cele sașe companii au încălcat Legea Concurenței și Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene, prin retragerea simultană de pe piață a tipului de benzină Eco Premium.

În acest caz, Consiliul Concurenței a câștigat procesele și împotriva MOL România, Rompetrol Downstream S.R.L. și ENI România, iar amenzile au fost aplicate de către A.N.A.F.

De asemenea, Î.C.C.J. dispus reducerea amenzii cu 20%.

Sursa foto: caleaeuropeana.ro

 

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here