Doliu în sistemul juridic din România! Profesorul Matei Basarab a decedat!

0
355

Fostul profesor de drept penal, Matei Basarab a decedat în noaptea de 25.04.2016, cu o lună înainte de a putea împlini 87 de ani!

Profesorul Matei Basarab a decedat în noaptea de 25.04.2016 la secția de terapie intensivă de la Spitalul Clujana, în urma unor probleme de sănătate.

Marele profesor de drept penal, a predat timp de 55 de ani la Facultatea de Drept a U.B.B. Cluj dar și la Facultatea de Drept„Dimitrie Cantemir” Cluj și alte facultăți din Oradea, Arad, Timișoara, Târgu Mureș, fiindu-i studenți doi președinți ai Curții Constituționale, doi șefi de Guvern și patru procurori generali ai României!

Printre marile nume din domeniul juridic, care au trecut prin mână profesorului Matei Basarab se numără președintele Curții Constituționale Augustin Zegrean, fostul procuror-șef D.N.A. Daniel Morar, acum și el judecător al Curții Constituționale, foștii premieri Victor Ciorbea și Emil Boc, actualul procuror-șef al D.N.A. Laura Codruța Kovesi dar și cunoscutul avocat și profesorul de procedură penală Gheorghiță Mateuț.

Matei Basarab a predat în perioada activității sale universitare în total cinci cursuri, și anume: drept penal judiciar, penal special, procedura judiciară, statistică judiciară și criminalistică. Ultima carte de specialitate scrisă de acesta a fost în anul 1995, „Codul penal comentat”, iar în ultimul interviu acordat în 2015, cu ocazia zilei sale de naștere, spunea că nu a avut ocazia să analizeze actualul cod penal, din cauza vederii, însă „în penal ar trebui să fie cele mai puține schimbări. Omorul e omor, furtul e furt, închisoarea e închisoare, arestarea e arestare, numai știți cum se fac tot soiul de….”.

Din 24 aprilie 2013, profesoful Basarab locuia cu soția sa, într-o cameră dintr-un cămin de bătrâni privat din Cluj.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Sursa foto: clujust.ro

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here