Percheziții în București și 11 județe din țară într-un nou dosar de evaziune și spălare de bani!

0
20

Polițiștii din județul Mureș efectuează miercuri, 17 august a.c. un număr de 38 de percheziții domiciliare în 11 județe din România dar și în municipiul București, la locuințele unor persoane și sediile unor societăți comerciale asupra cărora există suspiciunea de evaziune fiscală și spălare de bani.

Conform informațiilor, prejudiciul din dosar se ridică la aproape 1.850.000 de lei și peste 1.000.000 de euro.

Polițiștii efectuează perchezițiile în județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Cluj, Galați, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș Neamț, Vaslui și în municipiul București.

Din cercetările efectuate până acum reiese faptul că, în perioada decembrie 2015 — iulie 2016, administratorii unei societăți comerciale din județul Mureș au stabilit mai multe de relații de natură comercială fictivă cu alte 15 firme din România.

Anchetatorii au stabilit că administratorul în fapt al societății din Mureș ar fi intermediat cesionarea firmei, pe numele unei persoane interpuse, după care ar fi procedat la contactarea mai multor așa-ziși „clienți”, pentru care în schimbul unui comision prestabilit, le-ar fi furnizat mai multe facturi fiscale, care reflectau diverse operațiuni fictive.

Conform informațiilor furnizate de către I.G.P.R., pentru crearea aparenței de veridicitate, facturile fiscale aveau la bază contracte fictive, iar plățile se efectuau într-un cont bancar, banii fiind ulterior retrași în numerar și returnați persoanelor care comiteau evaziunea fiscală, fiind create astfel premisele unor operațiuni de spălare a banilor.

„Prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii este de aproximativ 1.850.000 de lei, reprezentând impozit pe profit și taxa pe valoare adăugată. În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani, aceasta din urmă fiind estimată la peste 1.000.000 de euro” s-a precizat în comunicatul de presă al I.G.P.R.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here