Atenționare I.S.U. „Crișana” privind decorațiunile de sezon!

0
32

Instalaţiile electrice decorative pentru împodobirea bradului de Crăciun şi ornamentele necorespunzătoare pot deveni foarte ușor surse de incendiu!

Datorită faptul că în această perioadă, împodobirea locuinţelor şi a gospodăriilor cu ornamente, beculeţe şi alte obiecte decorative specifice sezonului de Crăciunului reprezintă o tradiţie, pompierii militari bihoreni ne atrag atenţia, asupra pericolului de incendiu la care se expun prin utilizarea instalaţiilor electrice decorative care prezintă anumite defecțiuni dar şi a ornamentelor necorespunzătoare sau prin manifestarea neglijenţei în folosirea mijloacelor de încălzire precum şi a surselor de foc.

Pentru a putea preîntâmpina posibile evenimente nedorite, I.S.U. „Crişana” recomandă respectarea următoarelor măsuri de apărare împotriva incendiilor:

  • cumpăraţi bradul cu puţin timp înaintea sărbătorilor şi aveţi grijă să nu se scuture, punându-l într-un recipient cu apă şi ţinându-l în aer liber;
  • fixaţi bradul în condiţii de siguranţă, luând măsuri de împiedicare a răsturnărilor accidentale;
  • verificaţi instalaţia de brad din punct de vedere al funcţionării, înainte de a o monta pe pom, iar în cazul detectării unor defecţiuni nu faceţi improvizaţii;
  • nu amplasaţi bradul în vecinătatea surselor de căldură (radiatoare, reşouri etc.) sau în apropierea materialelor combustibile (perdele, draperii, piese de mobilier etc.);
  • nu aprindeți artificii sau lumânări în bradul de Crăciun sau în apropierea acestuia. Indiferent dacă este natural sau artificial, acesta se poate aprinde rapid, conducând la incendierea locuinței;
  • supravegheaţi în permanenţă copiii, eliminaţi din jocul lor artificiile, lumânările aprinse şi păstraţi la locuri sigure chibriturile şi brichetele;
  • nu lăsați nesupravegheate sau la îndemâna copiilor instalațiile ornamentale;
  • un brad de Crăciun instalat în casă şi împodobit cu accesoriile tradiţionale, poate fi cuprins de flăcări în mai puţin de un minut. Dacă se produce un astfel de eveniment, acoperiţi bradul cât mai urgent cu o pătură udă, pentru a stinge focul;
  • la părăsirea locuinţei, întrerupeţi alimentarea instalaţiilor electrice, a decoraţiunilor şi reverificaţi închiderea robinetului buteliei de gaz petrolier lichefiat.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here