Pensia minimă a crescut de la 400 lei la 520 de lei!

0
31

Pensia minimă garantată a crescut, începând cu 1 martie, de la 400 de lei la 520 de lei!

Indemnizația socială se acordă din bugetul de stat, și ea reprezintă diferența dintre plafonul social de 520 lei și nivelul pensiei cuvenite pe baza contributivității.

Într-un comunicat al Ministerului Muncii, se arată „că această indemnizație nu reprezintă o categorie de pensie distinctă, de sine stătătoare, care să se acorde necondiționat, ci este o limită de venit la care se ridică orice pensie stabilită pe baza contributivității, dacă este mai mică de plafonul respectiv”.

Pentru a putea beneficia de indemnizația socială, cei în cauză trebuie să îndeplinească anumite condiții, și anume, să fie pensionar al sistemului public de pensii din România, să aibă domiciliul în România, iar cuantumul însumat al veniturilor din pensii și alte drepturi, stabilite și plătite prin casele teritoriale de pensii în baza unor legi speciale, trebuie să fie sub nivelul maxim legal al indemnizației sociale.

Această măsură privind majorarea cuantumului indemnizației sociale face parte din obiectivele prioritare stabilite în cadrul Programului de guvernare pentru perioada 2016 – 2020, ca fiind o măsură de reducere a sărăciei și de îmbunătățire a standardului de viață al populației.

În aceste condiții, începând și cu 1 iulie 2017, potrivit Ministerului Muncii, valoarea punctului de pensie va crește la 1.000 lei.

Sursa foto: legestart.ro

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here