Autoturism cu documente false, descoperit la frontieră!

0
45

Poliţiştii de frontieră de la Punctului de Trecere a Frontierei Săcuieni, au depistat un bărbat care conducea un autoturism pentru care a prezentat la controlul de frontieră documente false!

Miercuri, 22 martie a.c., la Punctul de Trecere a Frontierei Săcuieni, din județul Bihor, s-a prezentat cetăţeanul român Claudiu Ş., de 33 de ani, la volanul unui autoturism marca Volkswagen Sharan, înmatriculat în Franţa.

„La controlul de frontieră şoferul a prezentat pentru autoturism un certificat de înmatriculare cu însemnele autorităţilor franceze, iar ca urmare a verificărilor poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat pentru mijlocului de transport prezintă urme de ştersături mecanice, fiind ulterior retipărit. În cadrul primelor cercetări şoferul a declarat că a cumpărat autoturismul din România, contra sumei de 1.100 euro şi nu are cunoştinţă despre faptul că certificatul mașinii este fals” a declarat purtătorul de cuvânt, inspector-principal Chifor Loredana.

Poliţiştii de frontieră i-au întocmit bărbatului acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi cu număr fals, urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale ce se impun.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here