Traian Băsescu a fost audiat la Parchetul General!

0
35
Sursa foto: zf.ro

Fostul președinte al României, Traian Băsescu a fost audiat la Parchetul General într-un dar privind retrocedările unor imobile.

La intrarea în sediul Parchetului, fostul președinte a declarat că „nu există niciun act ilegal semnat de mine”.

Potrivit informațiilor, Traian Băsescu ar fi fost citat să se prezinte pentru audieri, având calitatea de martor, în dosarul ce privește retrocedarea unor imobile din perioada când acesta era primar.

La data de 27 aprilie 2015, Judecătoria Sectorului 5 a confirmat redeschiderea urmăririi penale sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-un dosar deschis la plângerea Ioanei Preda, decizia instanței fiind definitivă.

În acea perioadă, Ioana Preda a declarat că a făcut plângerea în perioada 2008-2009 împotriva lui Traian Băsescu, pentru retrocedarea unor imobile, în anul 2003 către Nicholas Jordan, precizând în același timp că din unul din imobilele menționate de ea, a fost evacuată în urmă cu mai mulţi ani.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here