Mai mulți străini opriți la frontieră din drumul ilegal spre Spaţiul Schengen!

0
117
Sursa foto: ziaruldevaslui.ro

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat, 14 cetăţeni din Irak şi Siria, care au încercat să iasă ilegal din Romania!

În noaptea de marți spre miercuri, 23-24 mai 2017, în jurul orei 01.30, în cadrul unei acţiuni specifice pentru combaterea migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră din carul SPF Vărşand, au depistat paisprezece persoane, din care şase bărbaţi, şase femei şi doi minori, care se deplasau pe jos, în câmp spre Ungaria.

Persoanele în cauză nu și-au putut justifica prezența în zona de frontieră, motiv pentru care au fost duse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vărşand pentru cercetări.

Sursa foto: politiadefrontiera.ro

„La verificări s-a stabilit că sunt cetăţeni din Irak și Siria, adulții cu vârste cuprinse între 18 și 60 ani, iar copiii sunt vârstă de 3, respectiv 17 ani. În cadrul cercetărilor preliminare, persoanele depistate de către polițiștii de frontieră au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria cu scopul de a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen” a declarat purtătorul de cuvânt, comisarul-șef Laura Beatrice Bondar.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here