Ziua de 5 iulie în istorie

0
978

Știați că pe data de 5 iulie au avut loc o serie de evenimente importante în istorie? Iată câteva din cele mai relevante

  • 328 – Inaugurarea oficială a podul lui Constantin cel Mare de la Sucidava, construit peste Dunăre, de către arhitectul Theophilus Patricius;
  • 1687 – Este publicată lucrarea lui Isaac Newton, Philosophiae Naturalis Principia Mathematica;
  • 1809 – Are loc Bătălia de la Wagram, cea mai mare confruntare militară din cadrul Războiului celei de-a Cincea Coaliții. Forțele lui Napoleon I înfrâng armatele imperiale habsburgice, comandate de arhiducele Carol de Austria;
  • 1811 – Venezuela a devenit primul stat sud-american care și-a proclamat independența față de Spania;
  • 1830 – Franța invadează Algeria;
  • 1865 – A fost impusă pentru prima oară în lume o limită de viteză (două mile pe oră) în Marea Britanie;
  • 1870 – Incendiu devastator în Istanbul, soldat cu 1.200 morți și 60.000 persoane rămase fără locuințe;
  • 1941 – Brigăzile 1 și 4 Mixte din cadrul Armatei Române au eliberat orașul Cernăuți;
  • 1943 – Bătălia de la Kursk–Orel–Belgorod, încheiată la 23 august, desăvârșește cotitura radicală în desfășurarea celui de– Al Doilea Război Mondial, începută la Stalingrad în 1942;
  • 1946 – La Paris au fost prezentați primii bikini;
  • 1958 – Prima ascensiune a vârfului Gasherbrum I – al 11-lea ca înălțime din lume;
  • 1959 – Președintele Indoneziei Ahmed Sukarno a dizolvat parlamentul și și–a asumat puteri depline, instalând propria–i dictatură. În 1962 s–a declarat președinte pe viață. S–a retras din funcție în 1967;
  • 1962 – Algeria devine independentă față de Franța;
  • 1965 – Proclamarea noii Constituții a statului Honduras;
  • Marea soprană Maria Callas a realizat o nouă performanță cântând în opera „Tosca” de Giacomo Puccini la „London’s Covent Garden”;
  • 1975 – Arthur Ashe devine primul negru care câștigă Wimbledon-ul;
  • 1999 – Bundestagul, Camera Inferioară a Parlamentului, începe să se mute oficial din Bonn, la Berlin;
  • 1996 – S-a născut Dolly, prima oaie clonată din lume;
  • 2004 – În Indonezia au avut loc primele alegeri prezidențiale directe. Scrutinul, desfășurat după șase ani de la căderea dictatorului Suharto, s–a încheiat cu alegerea generalului Susilo Bambang Yudhoyono în funcția de președinte al țării;
  • 2016 – Sonda spațială Juno a intrat pe orbita planetei Jupiter după ce a fost lansată la 5 august 2011 de la Cape Canaveral.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here