Constructorul bavarez BMW a rupt definitiv legătura cu cei de la Mercedes-Benz

0
1532
Sursa foto: motortrend.com

BMW a suspendat orice înțelegere cu cei de la Mercedes-Benz, dat fiind că aceștia din urmă ar fi informat autoritățile despre asa-zisul cartel de manipulare a emisiilor de noxe.

BMW a rupt orice înțelegere cu conaționalii de la Mercedes-Benz, după ce, cei din urmă sunt bănuiți că au informat autoritățile despre așa-zisul cartel, care ține de o perioadă prima pagină a ziarelor.

Cei mai importanți constructori de automobile din Germania, respectiv BMW, Mercedes, Volkswagen, Audi si Porsche, au intrat în atenția autorităților după ce s-a aflat despre un „cartel” ce era format din cei 5 constructori germani.

Din informațiile apărute în presă, aceștia ar fi căzut de acord cu ce fel de convertori catalitici să folosească pentru reducerea emisiilor.

Prin această modalitate, cei cinci constructori au influențat prețurile acestor convertori, printre care inclusiv cele ale AdBlue și s-au înțeles asupra mărimii rezervoarelor pentru aceste tratamente.

Oficialii de la BMW au recunoscut recent că s-au purtat unele discuții în acest sens, dar că obiectivul final era cu totul altul.

În prima fază, se vehicula că cei de la Volkswagen au alertat autoritățile, iar acum adevărul a ieșit la iveală, iar cei care au pus cărțile pe masă sunt cei de la Mercedes-Benz.
Ca urmare, bavarezii de la BMW au suspendat orice înțelegere pe care brand-ul din München o avea cu cei de la Mercedes-Benz. Cei doi giganți lucrau împreuna la dezvoltarea de statii de încărcare pentru vehiculele electrice, dar și la mai multe proiecte tehnice.
Până la acest moment, niciuna din cele două companii nu au comentat ruptura, iar în egală măsură, niciunul din cei cinci constructori nu au avut nimic de comentat cu privire la acuzațiile care li se aduc.
Cu toate că susțin că sunt nevinovați, nemții de la Mercedes-Benz, BMW și Audi au anunțat rechemări voluntare în service, care vizează mașinile diesel din Europa.
Uniunea Europeană împreună cu autoritățile de reglementare antitrust din Germania, au anunțat că au deschis o anchetă cu scopul de a clarifica întregul scandal dintre cei mai mari producători de automobile din lume.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here