Consiliul Județean Bihor a predat amplasametul pentru noul terminal al Aeroportului Oradea

0
4159

Vicepreședinții CJ Bihor, Ioan Mang și Traian Bodea au predat Aeroportului Oradea amplasamentul pentru noul terminal

Potrivit proiectului, noul terminal va prelua cursele interne, iar terminalul actual urmând să deservească plecările spre destinații externe, odată cu aderarea României la spațiul Schengen.

Investiția pentru modernizarea aeroportului presupune construcția unui terminal nou, împreună cu spațiul pentru parcare și compartimentarea vechiului terminal.

La predarea amplasamentului, din partea Consiliul Județean Bihor au fost prezenți vicepreședinții Ioan Mang și Traian Bodea.

Valoarea proiectului se ridică la aproximativ 5 milioane euro, din care 75% este asigurată prin ajutor de stat, iar 25% printr-un împrumut bancar contractat de Aeoroportul Oradea și garantat de Consiliul Județean Bihor. Termenul de finalizare a lucrărilor este luna august 2018.

„După predarea și recepția lucrărilor se vor demara procedurile de autorizare la Autoritatea Aeronautică. Apoi o comisie interministerială va verifica noul și vechiul amplasament și va înainta un raport Ministerului Transporturilor, în vederea autorizării”, a declarat Gheorghe Pașc, directorul Aeroportului Oradea.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here