Oradea rămâne fără apă caldă până în 7 octombrie

0
4476
Sursa foto: satnamfest.com

Începând de luni, 18 septembrie, Termoficare Oradea anunță că mai multe zone din oraș vor rămâne fără apă caldă, până pe 7 octombrie.

Împreună cu temperaturile scăzute ce vor începe, specifice sezonul autumnal, Oradea va avea parte de noi întreruperi de apă caldă. Norocul orădenilor este că potrivit meteorologilor, temperaturile vor scădea treptat.

Conform reprezentanților Termoficare Oradea, întreruperile sunt necesare pentru continuarea lucrărilor de înlocuire și modernizare rețelei de transport a energiei termice, în cadrul proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Oradea pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislaţia de mediu şi a creşterii eficienţei energetice – etapa a II-a, 20,2 km rețea de transport”.

Așadar pentru perioada 18 septembrie – 7 octombrie, Oradea va rămâne fără apă caldă în diferite etape, în mai multe zone din oraș, după cum urmează:

  • în perioada 18 septembrie orele 08.00 – 20 septembrie orele 23.00, întreruperea va fi  pentru utilizatorii cu punctele termice proprii situați pe  străzile Aviatorilor și Buzăului și pentru cei alimentati din punctul termic 910, care sunt situați în perimetrul format de străzile Calea Aradului – O. Goga – Padișului.
  • în perioada 18 septembrie orele 08.00 – 22 septembrie orele 23.00,  întreruperea va fi la punctelele termice 809, 820, 825, 826, 831, 849, 855, 862, 868, 871, 872 și 875 și la punctele termice proprii, și anume la cei cu domiciliul pe străzile Gen. T. Moșoiu(capătul dinspre Parcul 1 Decembrie)  – Parcul 1 Decembrie(între str. M. Viteazu și Crinului) – Cantemir (de la str. Arieșului) – Nufărului(partea dreaptă spre ieșirea din oraș) – Gr. Moisil – Gen. N. Șova – Alex. Hașaș – Jules Verne – Romer Floris – Leonardo da Vinci – Alex. Cel Bun – Apateului – Nojoridului – Aleea Salca – Făgărașului – Armatei Române – Avram Iancu – Col. Buzoianu – M. Kogălniceanu – Mihai Viteazu. Înafara acestui perimetru mai sunt afectați utilizatorii din zona Complexului Comercial Cantemir, Complexul Comercial Lotus și cei din zona străzilor Meiului – Zorelelor.
  • în perioada 18 septembrie orele 08.00 – 30 septembrie,  întreruperea va fi pentru zona punctului termic  850, din incinta OTL, respectiv la utilizatorii situați pe str. Atelierelor.
  • în intervalul 18 septembrie orele 08.00 – 07 octombrie, întreruperea va fi afecta utilizatorii cu puncte termice proprii situați pe str. Arieșului nr.12, Alex. Vlahuță nr.70, Anatole France nr. 12, 15 și la societatea AURA SA.

Totodată, potrivit reprezentanților Termoficare Oradea, „datorită multiplelor secționări ale rețelei de transport, ce sunt necesare pentru realizarea lucrărilor din cadrul proiectului, este posibil ca pe căile de alimentare rămase, debitul de agent termic primar să nu fie suficient pentru zona Nufărul II. În această situație întreruperea furnizării apei calde de la punctele termice 849, 850, 871 și 875, respectiv a agentului termic primar la utilizatorii cu puncte termice proprii, va dura până în data de 07 octombrie 2017, dată la care se va finaliza, în cea mai mare parte, întregirea magistralelor de termoficare. Sunt afectați utilizatorii situați pe străzile Atelierelor, Aleea Salca, Meiului, Zorelelor, Nojoridului, Apateului, Alex. cel Bun, Romer Floris, Leonardo da Vinci până la str. Liszt Ferenc, Jules Verne, Liszt Ferenc, Ep. N. Popovici, Ciheiului – parțial și Nufărului – parțial, între străzile Aleea Salca și Liszt Ferenc”.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here