Ziua de 30 octombrie în istorie

0
657

Știați că pe data de 30 octombrie au avut loc o serie de evenimente importante în istorie? Iată câteva din cele mai relevante

  • 130 – Împăratul Hadrian întemeiază orașul Antinoupolis în Egipt.
  • 1137 – Bătălia de la Rignanoîntre Rainulf de Apulia și Roger al II-lea al Siciliei.
  • 1270 – Cruciada a opta a luat sfârșit, după ce Carol I al Neapolelui și Muhammad I al-Mustansir au ajuns la un acord comercial.
  • 1340 – Armatele castiliene și portugheze înving musulmanii marinizi în bătălia de pe Río Salado.
  • 1485 – Henry Tudor a fost încoronat ca Henric al VII-lea al Angliei.
  • 1724 – A început construcția Bisericii Stavropoleos din București, unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură din perioada fanariotă.
  • 1837 – A apărut Jurnalul lui Alexandru Ghica, domnul Țării Românești, prin care era acordat sătenilor dreptul (condiționat) de a se strămuta în orașe; „Jurnalul” a fost anulat în 1843 de noul domn, Gheorghe Bibescu.
  • 1863 – După ce a fost ales rege al Greciei, la vârsta de 17 ani, prințul olandez Wilhelm a sosit la Atena pentru a fi încoronat sub numele de George I.
  • 1905 – Împăratul Nicolae al II-lea al Rusiei face publică Proclamația din Octombrie, care marchează începutul monarhiei constituționale în Rusia.
  • 1922 – Benito Mussolini devine prim-ministru al Italiei.
  • 1938 – S-a difuzat radiofonic în New Jersey Războiul lumilor, o prelucrare a romanului lui H.G. Wells de către Orson Welles, care a stârnit panică în rândurile a mii de oameni care chiar au crezut că S.U.A. au fost invadate de marțieni.
  • 1961 – URSS lansează în arhipelagul Novaia Zemlia bomba cu hidrogen denumită Bomba țarului.
  • 1971 – Accidentul ecologic de la Certej, soldat cu 89 de morți și peste 70 de răniți.
  • 1973 – La Istanbul, președintele turc Fahri Korutürk inaugurează Podul Bosfor, al patrulea pod suspendat din lume ca lungime la momentul acela.
  • 1975 – Prințul Juan Carlos devine regele Spaniei.
  • 1990 – Canalul Mânecii, ce leagă Marea Britanie de Europa, a fost deschis traficului.
  • 2015 – 64 de persoane au murit și alte peste 160 au fost rănite în urma unui incendiu care a avut loc în clubul Colectiv din București. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, de la artificiile folosite la un concert care avea loc în acel moment.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here