Apple a lansat iOS 11.1

0
1158
Sursa foto: idownloadblog.com

Printre noutăţile aduse de iOS 11.1 se regăsesc multiple pictograme emoji dar şi upgrade-uri de securitate

Sistemul de operare iOS 11 a fost lansat într-un stadiu mai puţin finisat, însă compania lucrează la actualizări rapide care corectează neajunsurile raportate de utilizatori şi care adaugă câteva funcţii noi pe parcurs.

Noul iOS 11.1 pare să fie un upgrade minor, care a fost realizat mai mult pentru a asigura compatibilitate cu noul iPhone X, dar vine şi cu o serie de îmbunătăţiri pentru cei care nu vor face anul acesta tranziţia la primul dispozitiv Apple cu display edge-to-edge.

iOS 11.1 pare să se concentreze în principal pe adăugarea de noi pictograme emoji, care vor fi compatibile cu standardul Unicode 10.0, și descriu noi personaje precum personaje mitice, zâne, vampiri şi sirene, activităţi sportive noi, animale, expresii faciale, haine de iarnă şi multe altele.

Potrivit celor de la Apple, s-au adăugat peste 70 de noi emoji-uri în iOS 11.1, iar acest lucru va încuraja adopţia noului update, întrucât doar utilizatorii care au aceeaşi versiune de software vor putea vedea pictogramele trimise de alţi utilizatori.

Pe de altă parte, noua versiune de software pentru iPhone aduce câteva gesturi noi. Unul era prezent în iOS 10, dar a fost scos în iOS 11.0, iar altul este complet nou, fiind inspirat parcă de noua interfaţă bazată pe glisări de pe iPhone X. Apăsarea lungă cu Force Touch la marginea stângă a ecranului aduce acum în prim plan interfaţa de multitasking, în timp ce apăsarea lungă cu o glisare face trecerea la următoarea aplicaţie din fundal.

Totodată, iOS 11.1 repară vulnerabilitatea KRACK, care afectează toate dispozitivele cu Wi-Fi de pe piaţă. Chiar dacă funcţiile noi sau pictogramele emoji nu sunt de interes pentru anumiţi utilizatori, update-ul de securitate ar trebui să fie de ajuns pentru a îi convinge să treacă la noua versiune.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here