Parlamentul Australiei a aprobat legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex

0
752
Sursa foto: abc.net.au

Parlamentul Australiei a aprobat astăzi, legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex

după ce un proiect de lege istoric a fost adoptat cu o majoritate covârşitoare în Camera Reprezentanţilor

În cadrul celei de-a treia lecturi a proiectului de lege, după mai multe ore de dezbateri, doar patru membri ai Parlamentului s-au opus acestuia, fiind adoptat astfel cu o majoritate covârșitoare. Ca urmare, din clădirea legislativului au fost auzite urale şi aplauze.

Acesta este Australia: corectă, diversă, iubitoare şi plină de respect pentru toată lumea. Este o zi minunată, care îi aparţine fiecărui australian”, a declarat Malcolm Turnbull, premierul australian, după votul final.

Votul din Parlament a venit ca urmare a referendumului naţional, care a avut și el o durată de două luni, în urma căruia 61% dintre cei peste 12 milioane de respondenţi au votat în favoarea legalizării căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex.

Ca urmare a votului din legislativ, Australia devine cea de-a 24-a naţiune care permite căsătoria între persoane de acelaşi sex, urmând ca primele căsătorii să fie oficiate după luna ianuarie a anului viitor.

Cuplurile de acelaşi sex care se vor căsători în străinătate sau care au făcut-o deja vor primi în mod automat recunoaştere oficială din partea statului australian.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here