Oradea va avea tramvaie „noi”. Au ajuns tramvaiele second-hand din Germania

0
2013
Sursa foto: papercraftsquare.com

Începând din a doua jumătate a lunii ianuarie 2018, nu mai puțin 10 garnituri de tramvaie second-hand ajunse din Germania vor rula în Oradea

Trei din totalul de 10 garnituri de tramvaie Tatra KT4 ce au fost achiziționate de OTL din Germania, au ajuns în Oradea în cursul zilei de joi, urmând să ajungă și următoarele șapte.

Tramvaiele sunt noi pentru publicul orădean, însă tehnic acestea sunt second-hand, fiind fabricate în anul 1988 şi au fost modernizate între anii 1998-2000.

Sursa foto: google.com

Potrivit directorului OTL, Viorel Mircea Pop, tramvaiele „sunt mai moderne decât cele pe care le avem. E o diferenţă de 20 de ani între ele”, acesta preconizând totodată că, noile garnituri vor intra în funcție începând cu cea de a doua jumătate a lunii ianuarie.

Costul total al celor 10 garnituri a fost de 350.000 Euro, preț în care nemții au inclus și transportul acestora.

Cu toate că la prima vedere, oferta nemților pare una interesantă, în aceeași perioadă timișorenii probează pe șinele orașului un tramvai nou, produs în România, la Arad de către compania Astra Vagoane Călători.

Noul tramvai are „unul dintre cele mai mici consumuri de energie electrică din piaţă, respectiv 1,75-1,8 KW/kilometru”, potrivit directorului companiei.

Pentru anul 2018, se pare că și municipalitatea orădeană ar intenționa să achiziționeze câteva garnituri de tramvaie noi, pe bani europeni, însă până atunci, tot produsele second-hand din Germania au trecere în continuare.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here