Germania va amenda postările ofensatoare de pe rețelele de socializare cu până la 50 milioane de Euro

0
933
Sursa foto: tadias.com

Postările online ce sunt ofensatoare vor fi taxate scump de către autoritățile germane.

Cu toate că a fost votată de autorităţile germane în luna octombrie a anului 2017, acesta a fost amânată pentru intrarea în vigoare până la începutul acestui an.

Legea prevede amenzi usturătoare pentru distribuirea mesajelor care incită la ură şi acte de violenţă, fapt ce va pune în dificultate administratorii reţelelor de socializare, obligaţi să înlăture în termen de 24 ore orice postări considerate ofensatoare, sau nu mai mult de 7 zile în cazurile mai complexe.

Sursa foto: mashable.com

Nu toată lumea a primit cu brațele deschise această nouă lege, dat fiind că a fost aspru criticată de organizaţiile care luptă pentru protejarea dreptului la liberă exprimare, dat fiind că noua lege nu face decât să completeze ceea ce era deja unul dintre cele mai dure pachete de legi împotriva defăimării şi incitare la ură. În luna iunie spre exemplu, autorităţile germane au descins în locuinţele a 36 de persoane ce au fost suspectate că ar fi distribuit conţinut ilegal în cadrul reţelelor de socializare.

Cu toate acestea, autorităţile din Germania nu sunt singurele care au luat atitudine împotriva fenomenului hate speech, fiind trimise solicitări similare și de către oficiali ai Uniunii Europene către Facebook, Twitter dar şi alte companii care deţin reţele de socializare, cu aluzie la pregătirea unor sancţiuni.

Va rămâne de văzut în ce măsură se pot conforma administratorii reţelelor de socializare cu noile reglementări, dată fiind dificultatea impunerii unui control atât de strict asupra volumului uriaş de postări ce sunt distribuite de utilizatori.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here