Dacă ai un Samsung Galaxy Note 8 s-ar putea să nu mai îl poți încărca

0
1701
Sursa foto: ubergizmo.com

Noul vârf de lance al celor de la Samsung are deja probleme și destul de grave, ce au fost raportate de către utilizatori.

Mai mulți utilizatori ai noului Samsung Galaxy Note 8 se plâng de faptul că bateriile au dezvoltat o problemă destul de gravă.

Potrivit utilizatorilor, Galaxy Note 8 nu mai poate fi încărcat, dacă acesta s-a descărcat la 0%, punct din care nu mai poate fi încărcat.

Reprezentanții companiei Samsung au anunţat public că au demarat o investigare a acestei probleme și că din ceea ce au aflat până acum, doar un număr foarte mic de modele Note 8 ar avea această problemă.

Drept soluție, Samsung recomandă ca terminalele mobile care au întâmpinat această problemă să fie trimise în service în cazul în care acestea beneficiază de garanţie. Problema cea mai mare este însă pentru cele care nu au garanție sau cu toate ca ar fi greu de crezut, au garanție dar refuză să apeleze la un service al Samsung. Aici lucrurile devin deja complicate.

Pentru cei din urmă tilizatori, care au sesizat această problemă, potrivit celor de la Samsung pot încerca să pună la încărcat telefoanele timp de 10-15 secunde cu pauze de 30 secunde între încărcări, timp de 20 de minute. În așa fel, bateria ar putea fi alimentată treptat cu suficientă energie pentru a putea porni telefonul şi a fi încărcată normal.

Samsung este cunoscut deja pentru istoria tumultoasă în ceea ce privește bateriile sale. Amintim că anul trecut, modelele Galaxy Note 7 a fost retras din vânzare după ce bateriile telefoanelor explodau, iar producătorul nu a avut o soluție pentru rezolvarea ei.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here