Se preconizează pierderi foarte mari pentru compania Apple, ca urmare a scandalului recent a bateriilor

0
905
Sursa foto: says.com
Compania Apple ar putea pierde 10 miliarde de dolari ca urmare a scandalului bateriilor

Conform unui studiu recent, un procent de 10% dintre utilizatorii de iPhone şi-ar schimba mai repede bateria la telefon decât să cumpere un smartphone Apple nou, conform specialiștilor financiari de la Barclays Capital.
Potrivit acestora, vânzările de iPhone ar putea fi cu 16 milioane de unităţi mai mici în anul 2018 din cauza scandalului în centrul căruia se află Apple, care a confirmat că reduce performanţele pe modelele mai vechi de smartphone-uri, cu acumulatori degradaţi.
Utilizatorii modelelor mai vechi, cum sunt iPhone 6, 6 Plus, 6S, 6S Plus, 7, 7 Plus şi SE, în procent de 10% au declarat că vor alege să schimbe bateria, în loc să îşi cumpere un smartphone nou. Potrivit aceleiași analize, compania americană ar putea pierde în acest an venituri de 10,3 miliarde de dolari.
Apple a declarat public că a redus performanţele telefoanelor, prin actualizări software având scopul de a minimaliza riscul ca telefoanele vechi să se oprească brusc, însă compania a tăiat cu până la 29 de dolari, preţul înlocuirii unei baterii.
Mai mult de atât, vor putea să-şi schimbe bateria toţi utilizatorii modelelor mai vechi, indiferent de starea acesteia.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here