Noi proiecte pe masa celor de la Agenția de Dezvoltare Durabilă a județului Bihor

0
910

Agenția de Dezvoltare Durabilă a județului Bihor a supus dezbaterii două proiecte  din cadrul Programului Interreg V-A România-Ungaria 2014-2020.

La ședința ordinară a Adunării Generale a Membrilor Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Agenția de Dezvoltare Durabilă a județului Bihor” de vineri, 19 ianuarie, participanții au dezbătăt și au căzut de acord asupra a două proiecte din cadrul Programului Interreg V-A România-Ungaria 2014-2020.

La ședință a fost prezent și președintele Consiliului Județean Bihor, Pásztor Sándor, împreună cu reprezentanții municipiilor Salonta, Marghita, Beiuș, și cei ai orașelor Aleșd, Valea lui Mihai, Săcueni, Ștei, Vașcău și Nucet.

Din cadrul conducerii ADD au participat directorul tehnic Vitályos Barna și directorul adjunct Andrei Caciora.

Primul proiect, care este intitutlat „Îmbunătățirea locurilor de muncă în județul Bihor, municipiul Oradea și Hajduboszormeny prin dezvoltarea potențialului infrastructurii locale” are drept parteneri Primăria Oradea, Primăria Hajduboszormeny și Agenția de Dezvoltare Durabilă a județului Bihor.

Al doilea proiect, „Creșterea numărului locurilor de muncă în județele Bihor și Hajdu-Bihar” presupune colaborarea dintre partenerii Agenția de Dezvoltare Durabilă a județului Bihor și Agenția de Dezvoltare Hajdu-Bihar, iar contribuția proprie a Agenției de Dezvoltare Durabilă pentru cele două proiecte va fi de 2%, sumă ce va fi raportată la valoarea alocată prin proiect.

Potrivit consilierului de presă a Consiliului Județean Bihor, Alexandra Marina, „scopul proiectelor este acela de a încuraja industria agricolă și producția produselor ecologice autohtone cu un potențial de piață neexploatat, cunoașterea produselor autohtone și valorificarea lor pe o piață mai largă, precum și dezvoltarea unor competențe, abilități și cunoștințe antreprenoriale în rândul producătorilor locali prin organizarea de cursuri de formare, crearea unei baze de date în care să se înregistreze fermierii și producătorii.”

Printre alte obiective ale acestor proiecte, potrivit directorului adjunct, Andrei Caciora, se numără și „atragerea forței de muncă disponibile din zona rurală și calificarea acesteia în centre de formare specializate, care să fie la o distanță cât mai apropiată de locul de domiciliu, dar și dezvoltarea unei cooperări tranfrontaliere în ceea ce privește producerea produselor ecologice de calitate superioară și formarea unor mărci sau branduri locale”.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here