Proiectul „Urmașii Marii Uniri” a fost lansat oficial

0
606

Proiectul „Urmașii Marii Uniri” a debutat luni, în incinta Muzeului Țării Crișurilor, în prezența mai multor personalități și oameni de cultură.

Evenimentul a debutat în incinta Muzeului Țării Crișurilor, unde au fost prezenți atât oameni de cultură, personalități dar și reprezentanți ai mediului de afaceri și o parte din urmașii delegaților din Bihor la Marea Adunare Națioanlă din 1918.

Cel care a pus bazele proiectului, europarlamentarul bihorean Emilian Pavel, și-a exprimat public dorința de a marca anul Centenarului prin identificarea tuturor urmașilor delegaților la Marea Adunare Națională din județul Bihor, și pe viitor scrierea poveștile acestor delegați.

Vrem să știm prin ce au trecut acești oameni până au ajuns delegați, prin ce au trecut în drumul lor spre Alba Iulia, cum s-au întors de acolo, ce i-a mânat să se ia la acel drum anevoios și care a fost viața lor după aceea”, a declarat europarlamentarul Emilian Pavel.

„Am pornit de la ideea că stră-străbunicul meu, Chiș Gheorghe din satul Burzuc, a fost delegat la Marea Unire. A fost un simplu țăran care era primar în acest sat și a luptat pentru niște idealuri care sunt valabile și astăzi. Și-a dorit să trăiască în democrație, în unitate, și de aceea am fost convinsă că trebuie să îi duc numele mai departe”, a declarat Cătălina Ficuț, vicepreședinte al Asociației „Urmașii Marii Uniri”.

Totodată, Cătălina Ficuț le-a împărtășit celor aflați la eveniment și despre munca stufoasă ce stă în spatele acestui proiect.

Primul invitat care le-a vorbit invitaților, a fost muzeograful Dr. Ana Martin, urmașă a lui Martin Petru, din comuna Bratca, bărbat care imediat după război, a militat pentru drepturile românilor din Transilvania și pentru unirea Transilvaniei cu România. Potrivit urmașei acestuia, străbunul său și-a susținut convingerile, plecând pe 1 decembrie 1918 la Alba Iulia, împreună cu câțiva consăteni din Bălnaca și Bratca, fiindu-i înmânată în anul 1968, Medalia Semicentenarului Unirii Transilvaniei cu România.

Un alt urmaș, prezent la evenimet este și Ligia Mirișan, director la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai”, fiind descendenta directă a unuia dintre semnatarii actului de la Alba Iulia, și anume Chișbora Gavril.

„Bunicul meu a fost birău în satul Chioar și, din această postură, a reușit să cunoască foarte multe personalități ale timpului. A fost foarte bun prieten cu Iuliu Maniu, Aurel Lazăr și Traian Moșoiu”, a relatat Ligia Mirișan.

„Mă bucur să văd concretizate astfel de proiecte culturale, care reflectă acel mobilizator sentiment de unitate națională de acum 100 de ani, prin care am arătat Europei și întregii lumi realitatea înfăptuită de dorința poporului, completată și susținută de curajul și verticalitatea elitelor vremii”, a transmis celor prezenți, directorul Cancelariei Instituției Prefectului județului Bihor, Răzvan Puia, 

Unul din principalii parteneri ai proiectului, este și Consiliul Județean Bihor, la eveniment fiind prezent și vicepreședintele instituției, Ioan Mang, care și-a prezentat întregul sprijin pentru acest demers.

„Este unul dintre cele mai frumoase proiecte pe care le-am cunoscut în activitatea mea de cadru didactic și om politic. Sper ca în Consiliul Județean, și în mine personal, să aveți sprijinul necesar pentru desfășurarea acestui proiect în condiții cât mai bune”, a declarat Ioan Mang.

La eveniment a luat parte și Slavic Șaramet, secretarul de stat în cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, care, potrivit celor declarate, promovează cu fiecare ocazie demersul Asociației și și-a manifestat dorința de extindere a proiectului la nivel național.

„Sunt sigur că veți găsi urmași ai delegaților la Alba Iulia care nu sunt numai din Bihor, ci care sunt, în momentul de față, români de pretutindeni”, a declarat Șaramet, care s-a prezentat celor prezenți drept un român născut la Chișinău.

Drept susținere a acestui proiect de mare impact în anului Centenarului, consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni, s-a alăturat celor prezenți la eveniment, declarând că „cea mai importantă calitate pentru fiecare dintre noi este că suntem, într-un fel sau altul, urmași ai Marii Uniri. În vremuri mult mai grele decât cele contemporane, în vremuri în care presiunea armelor și zăngănitul acestora se auzea aproape de urechile celor care au construit Marea Unire, oamenii au fost capabili să își dea mâna”.

„Să dea bunul Dumnezeu ca sărbătoarea acestei zile mărețe să aibă darul de a-i aduce pe români mai aproape unii de alții, să îi facă să uite luptele dintre frați care s-au dat cu ură și înverșunare timp de zece ani pentru unele invidii și tradiții politice”, a fost textul dintr-un material datat în 2 decembrie 1918, căruia i-a dat citire, eurodeputatul Emilian Pavel.

În final, inițiatorii proiectului au stat la discuții libere cu invitații, și au dezbătut diverse teme pentru anul Centenarului, fiind invitați totodată să consulte și pagina de internet a Asociației, www.urmasiimariiuniri.ro.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here