Câti bani vom plăti sau câți vom primi, de la Uniunea Europeana, în opinia europarlametarului bihorean, Emilian Pavel

0
1539

Europarlamentarul social-democrat, Emilian Pavel, explică bugetul Uniunii Europene pentru 2021-2027, care urmează să fie discutat și negociat

Comisia Europeană a publicat miercuri, propunerea sa pentru bugetul Uniunii în perioada 2021-2027, buget care deja a reușit să dea naștere unor dezbateri și reacții intense.

Printre cei care și-au manisfestat punctul de vedere pe marginea acestui buget este și eurodeputatul bihorean, Emilian Pavel, care consideră această propunere drept „o variantă de lucru căreia îi lipsește mai multă ambiție”.

Europarlamentarul bihorean critică propunerea Comisiei prin care contribuţia statelor membre să fie de 1,11%, din PIB-ul naţional, precizând că Parlamentul continental a propus o creştere la 1,13%.

„Alte aspecte negative care mi-au atras atenția este scăderea fondurilor destinate politicilor de coeziune, și celor pentru Politica Agricolă Comună – cu câte 7%, respectiv 5%, asta în condițiile în care, în cazul politicilor de coeziune, Uniunea Europeană vrea să pună tot mai mult accent pe acestea, și în condițiile în care rămân multe clivaje între Vestul și Estul sau Sudul Uniunii. Nu în ultimul rând, programul Erasmus+, pentru bugetul căruia am militat activ în ultimii doi ani, își vede resursele disponibile dublate, dar chiar și așa, dată fiind eficacitatea și popularitatea acestui program, ele sunt insuficiente. Parlamentul European a susținut o triplare a acestui capitol bugetar. Ce este însă clar e faptul că, pentru a-și pune în aplicare politicile – stabilite de toate Statele Membre împreună, Uniunea Europeană are nevoie de mai multe resurse proprii. Sunt salutare și vom discuta mult cu privire la sursele identificate de Comisia Europeană. Un lucru important care lipsește în propunere și pe care îl voi solicita și eu este ca toate contribuțiile naționale la bugetul UE să fie excluse de la calculul deficitului – în cadrul Pactului pentru Stabilitate și Creștere”, transmite președintele executiv al PSD Bihor, Emilian Pavel.

Emilian Pavel a făcut referire şi la posibilitatea condiționării fondurilor europene de respectarea statului de drept.

„În timp ce mulți vor aplauda această propunere, din diverse motive, cei aproape patru ani petrecuți la Bruxelles m-au învățat că aici nu se fac niciodată cadouri. Această condiționare poate fi folosită discreționar dacă nu este bine reglementată și în cele mai multe cazuri, dacă nu chiar în toate, va fi probabil atacată în instanță de către statele afectate. Citez din propunere: cu ajutorul noilor instrumente propuse, Uniunea va putea să suspende, să reducă sau să restricționeze accesul la finanțarea din partea UE în mod proporțional cu natura, gravitatea și amploarea deficiențelor care afectează statul de drept. O astfel de decizie ar urma să fie propusă de Comisie și adoptată de Consiliu prin vot cu majoritate calificată inversă. Înainte de a aplauda, pentru că și eu îmi doresc o Uniunea Europeană în care statul de drept este respectat în toate Statele Membre, aștept să văd matematica din spatele acestor posibile decizii și definiția pe care o vom adopta împreună. Iar în condițiile în care Parlamentul European votează bugetul UE, excluderea sa din acest proces, înainte de orice, este inacceptabilă”, arată Emilian Pavel.

În europarlamentarului, o asemenea măsură ar crea probleme inimaginabile care nu doar că nu vor ajuta, dar vor eroda coeziunea Uniunii Europene.

„Este o propunere populistă care ar facilita eventuale situaţii „în care mai multe state se aliază, din motive de stat de drept, împotriva altora, pentru câștiguri comerciale. Sper că politicianismul, care pare să primeze în UE măcar de la alegerea în funcție a domnului Macron, va fi înlocuit de substanță, de coerență, de principii clare, corecte și, mai ales, aplicabile”, a mai declarat europarlamentarul Emilian Pavel.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here