Dragoș Pătraru urmează să fie audiat în Parlament în scandalul înregistrărilor cu Doina Gradea

0
938
Sursa foto: paginademedia.ro

Comisia de Cultură a Camerei Deputaților îl va audia marți pe Dragoș Pătraru, în cel mai recent scandal din Societatea Română de Televiziune.

Realizatorul emisiunii „Starea Nației”, Dragoş Pătraru, va participa marți în şedinţa de la ora 12.00, la audierea în Comisia de cultură a Camerei Deputaţilor, unde acesta își va susţine punctul de vedere, după ce a făcut publice mai multe înregistrări cu președintele SRTv, Doina Gradea.

Preşedinte director general al SRTv, Doina Gradea, a declarat pe data de 8 mai, în Comisia de Cultură a Camerei Deputaţilor, că de luni de zile este ameninţată de către jurnalistul Dragoş Pătraru, cel care a făcut publice înregistrări în care ea avea un limbaj injurios la adresa jurnaliştilor.

„De luni de zile am fost ameninţată şi, de ce nu, m-am simţit santajată, de domnul Pătraru, pentru a lua decizii în favoarea şi în condiţiile impuse de dumnealui în sensul prelungirii contractelor pe care le are în SRTv. De fiecarte dată când acestea se apropiau de termenul final”, a spus Doina Gradea în timpul audierilor din Comisia de Cultură.

În același timp, directorul general al SRTv, Doina Gradea, mai spune că se simte lezată de faptul că a fost înregistrată.

Deputaţii PNL, USR şi PMP s-au retras la acea dată de la lucrările Comisiei de Cultură în care preşedintele-director general al Societăţii Române de Televiziune, Doina Gradea, urma să fie audiată pe tema înregistrărilor apărute în presă, după ce s-a decis în comisie ca aceasta să îşi spună punctul de vedere fără a răspunde la întrebările membrilor comisiei.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here