Știați că pe data de 30 mai au avut loc o serie de evenimente importante în istorie? Iată câteva din cele mai relevante.
- 1786 – Ducatul Toscanei devine primul stat care aboleşte pedeapsa cu moartea
- 1817 – S-a născut istoricul Theodor Mommsen, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1902
- 1874 – S-a născut Winston Churchill, prim-ministru al Marii Britanii în perioada 1940-1945 şi 1951-1955
- 1924 – S-a născut istoricul Nicolae Stoicescu, membru de onoare al Academiei Române
- 1930 – S-a născut Andrei Bantaş, traducător, autor de manuale şi dicţionare de limbă engleză
- 1992 – România a aderat la Convenţia Europeană privind statutul copiilor născuţi în afara căsătoriei
- 1994 – La reuniunea NATO, miniştrii de Externe ai celor 16 ţări membre ale Alianţei au anunţat oficial decizia NATO de a accepta ca ţările est-europene să poată deveni membre ale acestui organism
- 2001 – Preşedintele României i-a decorat pe membrii conducerii postului de radio Europa Liberă şi pe cei ai departamentului de limbă română ai postului, pentru contribuţia la promovarea libertăţii şi democraţiei
- 2005 – SUA găzduiesc în premieră reuniunea miniştrilor Apărării din Europa de Sud-Est
- 2007 – Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat decretul care suspendă participarea Rusiei la Tratatul privind Forţele Convenţionale în Europa.