Un nou eveniment de succes, organizat de cei de la Pro Bikers și Cu blicla prin Bihor

0
888

În acest weekend, iubitorii sportului ciclist, au avut din nou ocazia să se adune pentru un tur prin județul Bihor

Duminică, 24 iunie cei de la ProBikers împreună cu cei de la Cu bicla prin Bihor, au organizat un nou eveniment ciclist pentru iubitorii acestei activități.

Traseul pus la bătaie de organizatori s-a întins pe nu mai puțin de 40km, pornind din Piața Unirii din Oradea și cu destinația în localitatea Șauaieu la baraj.

„Într-o perioadă în care orașele devin tot mai aglomerate, poluarea crește pe ce zi ce trece tot mai mult, considerăm că trebuie să atragem atenția publicului larg, asupra celei mai la îndemână mijloc de transport, și anume bicicleta” a declarat președintele ProBikers, Sebastian Miko.

Cum cei de la ProBikers sunt atenți și la factorul social al acestor întâlniri, la destinație toți participanții au avut posibilitatea să stea la o cafea, apă sau suc la ShauaLive, pentru a putea socializa.

„Traseul propus nu  avut o dificultate foarte ridicată, însă a fost important să ai un pic de condiţie fizică. Ne-am bucurat mult să avem peste 60 de participanți și de această dată. Sperăm totuși ca pe viitor numărul participanților să fie în continuă creștere și să promovăm împreună un stil de viață mai sănătos, prin mișcare” a concluzionat reprezentantul ProBikers, Sebastian Miklo.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here