Oradea sub apă. Mai multe străzi blocate și inundate în urma ploilor

0
2587
Sursa foto: weradio.ro

Ploaia torențială de duminică a transformat Oradea într-o mică Veneție.

ANM a fost emis pentru acest weekend cod portocaliu de furtuni, pentru Oradea și alte 38 de localități din județ, preconizând averse ce vor cumula local 35-40 l/mp.

Duminică, în urma ploilor, orașul s-a transformat în mica Veneție, iar mașinile au devenit gondole, în condițiile în care sistemul de canalizare din Oradea nu a făcut față acestor averse.

Așadar, mai multe străzi din Oradea au fost inundate, datorită canalizării defectuoase, cum ar fi Louis Pasteur, în zona Centrului de Transfuzii şi intersecţia cu magazinul Crişul, intersecţia Bulevardelor Dacia cu Decebal, strada Olimpiadei, în zona Stadionului Municipal, zona podului CFR din Dragoș Vodă, dar și zona Kaufland din Decebal.

Orădenii au publicat pe mai multe grupuri de Facebook, poze și clipuri cu ravagiile produse de ploaia torențială în doar câteva ore, în care se plâng de calitatea sistemului de canalizare, care tot mai des se confruntă cu situații similare la fiecare ploaie abundentă.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here