Social-democrații bihoreni susțin referendumul pentru redefinirea familiei

0
1359

Social-democrații din Bihor și-au arătat susținerea față de referendumul pentru redefinirea familiei.

În cadrul conferinței de presă de joi, președintele PSD Bihor, Ioan Mang, a prezentat presei mesajul de susținere a referendumului din 6 șu 7 octombrie, din partea organizației județene.

„Eu și PSD susținem organizarea acestui referendum pentru că nu a fost o dorință a unui om politic, ci a fost dorința a 3,2 milioane de români care au semnat acea solicitare de modificare a Constituției”, a declarat președintele PSD Bihor, Ioan Mang.

De asemenea, liderul social-democraților bihoreni, a ținut să răspundă și criticilor, care acuză că banii acestui referendum puteau fi folosiți și direcționați către alte obiective.

„Avem în obiectiv să construim și școli și spitale. În acest an chiar putem spune că am făcut cele mai mari lucrări în domeniul educației, în școli, în reparații și modernizări. Și asta chiar și în județul Bihor. Avem exemple nenumărate de primării care au apelat la PNDL I și/sau PNDL II. Și, iată că în acest an și școala a început în județul Bihor în condiții mult mai bune în foarte multe comune. Noi considerăm că un astfel de argument ar putea să determine o altă concluzie: Să nu mai facem niciun fel de alegeri, ceea ce nu ar fi deloc democratic”, a precizat jurnaliștilor prezenți, președintele social-democrat din Bihor.

Totodată, Ioan Mang a adus în discuție un alt argument menit să susțină ideea referendumului, și anume faptul că așa cum este ea definită acum în Constituție la art.48 „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi”, nu face nicio precizare asupra numărului lor, sau dacă sunt sau nu de sex diferit.

Mai mult, Ioan Mang a ținut să aducă în vedere faptul că, definiția căsătoriei din Codul Civil, conform căruia „căsătoria este uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată în condiţiile legii”, nu este una ce nu poate fi schimbată. „Codul Civil poate fi modificat prin ordonanță de urgență sau printr-o lege adoptată în Parlament, fără a se mai consulta populația”, a atras atenția social-democratul.

Cu toate acestea, președintele PSD Bihor a subliniat faptul că acest referendum nu este unul țintit împotriva cuiva. „Este un referendum pentru modificarea Constituției. Nu este împotriva unei minorități, nici măcar a celei sexuale”, a adăugat Mang.

În ceea ce privește alocarea meritelor unui anumit partid pentru referendum, Ioan Mang a ținut să aducă în vedere jurnaliștilor faptul că „nu este referendumul PSD-ului. Noi suntem doar cei care ne aflăm în această perioadă la Guvernare. Avem, împreună cu ALDE, și o majoritate parlamentară. Din această cauză unii încearcă să inducă populației că PSD-ul este cel care a inițiat ideea acestui referendum. Dar el este o urmarea a solicitării a 3,2 milioane de oameni, peste 103.000 fiind din Bihor, care au semnat pentru modificarea Constituției”.

„Eu, împreună cu colegii mei din PSD Bihor, am decis să sprijinim Coaliția pentru Familie, în desfășurarea acestui referendum. Nu o sprijim ca partid politic, ci ca cetățeni și ca buni creștini. (…) Dacă trece acest referendum, meritul nu va fi al PSD-ului, ci al Coaliției pentru Familie. Cred că suntem datori să facem această modificare. Datori față de copiii noștri, față de nația română, față de Dumnezeu”, a concluzionat Ioan Mang.

Pe buletinul de vot de la referendumul din 6 și 7 octombrie va fi înscrisă următoarea întrebare: „Sunteți de acord cu legea de revizuire a Constituției României în forma aprobată de Parlament?”. Exprimându-și votul cu „DA”, cetăţenii îşi vor da acordul pentru căsătoria exclusivă dintre un bărbat și o femeie.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here