Taxa auto: Noi vești din partea Ministerului Finanțelor și Ministerului Mediului

0
1717
Sursa foto: autoexpert.ro

Taxa auto ar putea fi introdusă mai târziu de anul trecut, subiectul fiind însă în discuții între Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Mediului.

Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, a declarat pe acest subiect că poartă discuţii cu ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, pentru a vedea care sunt cele mai bune opțiuni pentru noua taxă auto, existând șanse ca în acest context să fie amânată introducerea acesteia de la începutul anului viitor.

„În ceea ce privește partea de poluare, de taxe de mediu, aici este o discuţie pe care Ministerul Mediului o poară cu cei de la Comisia Europeană pentru a vedea exact ce anume: cilindree, partea de euro, partea de poluare, aici este zona. Noi, în schimb, am propus o variantă foarte utilă, astfel încât să nu venim cu o nouă taxă pentru români. Asta este o propunere pe care am discutat-o deja cu doamna vicepremier pentru a găsi cea mai bună formulă, astfel încât să nu mai venim cu o nouă taxă. Deci, lucrurile sunt separate, dar sunt în discuţii şi în analize la nivel de Guvern”, a declarat ministrul Teodorovoci.

Conform oficialului, măsurile nu sunt unele de sancționare sau impunere, ci cele de a prelua ceea ce alte state, pentru a le pune ulterior în practică, dând exemplul Bulgariei, acolo unde se înmatriculează foarte multe mașini.

„Ce au bulgarii de oamenii îşi înmatriculează maşinile în cealaltă parte? Hai să vedem cum să facem ca ei să se întoarcă să facă înmatricularea în România şi chiar să fie fenomenul invers. Vrem să vedem, dacă maşinile înmatriculate în Bulgaria le putem repatria, ca să spun aşa”, a subliniat ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici.

În baza aceluiași principiu, ministrul a declarat că este în analiză situația vămuirii containerelor care intră în Portul Constanța. Potrivit ministrului Finanțelor, din 900.000 de containere, majoritatea fac vama în altă țară a Uniunii Europene, în ciuda faptului că destinația este România.

Ministrul Teodorovici a declarat că modificările care sunt în discuție privind vămuirea containerelor au drept obiectiv principal, avantajarea transportatorilor de așa natură încât să aleagă vămuirea în România.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here