Mai mult de 150 de elevi au fost îndrumați în carieră, în cadrul unui proiect implementat în județul Bihor

0
1469

Peste 150 de elevi din județul Bihor au primit îndrumare în carieră, de la specialiști și profesori universitari.

Grupul țintă l-a reprezentat elevii din clasele a XI-a și a XII-a înscriși în unitățile de învățământ din județul Bihor, astfel că nu mai puțin de 160 de elevi din mai multe localități au fost prezenți, vineri, 05 octombrie la proiectul „Pași în carieră”.

„Fundația Euroregiunea Bihor-Hajdú-Bihar” Oradea a derulat acest proiect în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, Universitatea din Oradea, Univeristatea Partium și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă.

„În cadrul acțiunii a avut loc un seminar interactiv cu profesori universitari şi studenţi privind avantajele înscrierii la facultate. Am optat pentru a organiza acțiunea de informare și consiliere a elevilor din județ pentru că ei nu au posibilitatea să participe la astfel de activități, evenimentele având loc cu precădere, în Oradea. La activitate au participat 160 de elevi din Beiuş, Ștei, Bratca, Şuncuiuş, Valea lui Mihai, Săcueni, Diosig și Salonta. Toți au completat chestionare în baza cărora s-a identificat profilul academic la care s-ar putea înscrie pentru aprofundarea studiilor”, a spus Renata Ușvat, expert accesare fonduri structurale și de coeziune din cadrul Fundației Euroregiunea Bihor-Hajdú-Bihar.

Reprezentanții fundației au adus în discuţie şi problema legată de rata de promovabilitate la bacalaureat în 2017.

„Conform site-ului www.edu.ro este de 55%, în scădere față de anul 2016. Dorim prin intermediul acestui proiect sa contribuim cât se poate de mult la creșterea promovabilității şi trezirea interesului elevilor față de facultate, iar pentru cei care optează să activeze în câmpul muncii, le vom oferi consiliere profesională”, au mai precizat inițiatorii proiectului.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here