Ministrul Justiției aduce noi acuzații și probe împotriva lui Augustin Lazăr

0
1290
Sursa foto: cugetliber.ro

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a adus noi acuzații și probe, împotriva procurorului general Augustin Lazăr.

În noile acuzații ce sunt aduse în spațiul public, ministrul Toader a declarat că procurorul general Augustin Lazăr şi-a numit drept consilier personal, un procuror care l-a intervievat atunci când acesta a candidat pentru funcţia deținută în prezent. Mai mult, potrivit ministrului Justiției, aceeași situaţie s-a repetat şi după controlul Inspecţiei Judiciare de la Parchetul Înaltei Curți de Casașie și Justiție cu alte trei inspectoare.

„Ce caută ordonanţa semnată de altcineva în dosar? Mă gândeam: să spun, să nu spun de ordonanţă, să zică cineva, dacă nu a fost acolo? Deşi dosarul e legat, nu l-am făcut eu. Ne spune Augustin Lazăr – grefiera din greşeală a lipit filele. Semnificaţia adevărată a depunerii acestei ordonanţe o deţine numai procurorul general şi noi, prin interpretări. (…) Dacă are o semnificaţie, nu aş putea eu să o descifrez. Dar când Augustin Lazăr era audiat pentru a deveni procuror general, din comisia de interviu la Ministerul Justiţiei făcea parte şi consiliera ministrului Justiţiei, o distinsă doamnă procuror. A ajuns procuror general. Pe cine a luat Lazăr consilier personal? Pe aceeaşi distinsă doamnă de la Ministerul Justiţiei, adică un transfer de consilieră de la ministru la procuror general, ceea ce înseamnă că nu e rău, denotă încrederea în dânsa şi asigurarea continuităţii”, a declarat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, în cadrul unei emisiuni televizate.

Potrivit ministrului, o situaţie identică a avut loc şi după controlul efectuat de Inspecţia Judiciară la Parchetul General.

„Inspecţia Judiciară a făcut verificări la Parchetul General – trei doamne procuror. S-a terminat inspecţia, raportul a fost majoritar favorabil. S-a terminat. Pe cine a luat Lazăr la Parchetul General? Exact pe acele trei doamne care au fost în control”, a declarat ministrul Justiției, Toader.

Mai mult, Tudorel Toader a pus în vedere faptul că, procurorul general Augustin Lazăr, a pentru candidatura sa din 2016, proiectul de management copiat de la fostul procuror general, Tiberiu Nițu care a fost scris și depus în 2013. După efectuarea verificărilor, potrivit lui Toader, cele mai multe pasaje copiate fidel, se află la capitolele „Disfuncționalități și măsuri” ce privesc activitatea Ministerului Public.

 

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here