Instituția Prefectului a atacat în instanță regulamentul de publicitate aprobat de Consiliul Local Oradea

0
1123

Regulamentul de publicitate, care a fost aprobat de către Consiliul Local Oradea, a fost atacat în contencios administrativ.

Instituția Prefectului județului Bihor a atacat în contencios administrativ Hotărârea de Consiliu Local nr. 962/27.11.2017 modificată prin H.C.L. nr. 557/24.05.2018 privind Regulamentul de organizare și desfășurare a activității de publicitate, reclamă și afișaj în municipiul Oradea.

„Instituția Prefectului jud. Bihor, în temeiul art. 123 alin. 5 din Constituția României, al Legii nr. 554/2004 privind Contenciosul administrativ, al Legii nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, în baza principiului legalității pe care își întemeiază activitatea prefectul, precum și a celorlalte prerogative legale,

Întrucât s-au constatat elemente de nelegalitate care încalcă prevederile unui act normativ superior,  în speță Legea 185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate,

S-a luat decizia de a ataca la Tribunalul Bihor, Secția Contencios Administrativ, Hotărârea Consiliului Local Oradea privind Regulamentului de publicitate, acesta fiind adoptat cu nerespectarea prevederilor legale” se arată în comunicatul de presă, transmis de către Cancelaria Prefectului judeţului Bihor.

Printre aspectele invederate de către Prefectură instanței de contencios, se numără:
– prevederi prin care se interzice amplasarea unor mijloace de publicitate, în timp ce Legea 158/2013 nu conține astfel de restricții;
– încălcarea art. 2 alin. 1, lit. b) a Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională, în sensul că agenții economici care activează în domeniu lpublicității stradale din mun. Oradea nu au fost consultați în mod real ci doar teoretic, fără a se ține cont de observațiile formultate sau de punctele de vedere ale persoanelor afectate;
– aprobarea Regulamentului a fost făcută fără consultarea grupului de lucru coordonat de primar, obligație prevăzută în art. 11 din Legea 185/2013.

„În consecință, întrucât elementele de nelegalitate, deși au făcut obiectul unor sesizări și contestații pe cale administrativă, nu au fost rezolvate și puse în acord cu Legea, pentru argmentele de mai sus s-a luat decizia de a acționa în instanţă Regulamentul de publicitate”, se mai arată în comunicatul instituției.

Drept urmare a acestei măsuri, prevederile regulamentului sunt suspendate, până la pronunțarea unei hotărâri definite a instanței în acest sens.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here