Europarlamentarul bihorean, Emilian Pavel a avut o reacție puternică după votul din Parlamentul European și raportul MCV

0
2174
Sursa foto: Facebook

Europarlamentarul PED, Emilian Pavel, a avut o reacție fermă cu privire la raportul MCV publicat de Comisia Europeană, dar și la rezoluția votată marți, împotriva României în Parlamentul European.

Vreau să fiu cât mai clar, de la început: cred că apartenența noastră la Uniunea Europeană este unul dintre cele mai bune lucruri care ni s-au întâmplat în istorie. Cred că este un fapt benefic de care trebuie, suntem obligați, să profităm! Exact în acești termeni. Dacă nu o facem noi, o fac alte State Membre, în fiecare zi. Pe lângă valori asumate sau afirmate sau doar mimate, Uniunea Europeană asta înseamnă: economie, afaceri și profit.

La fel de clar, nu vreau ca țara mea, membră a Uniunii Europene, să aibă statutul de slugă în fața nimănui, indiferent că se numește Merkel, Macron, Juncker sau Timmermans. Din păcate, exact aici ne-a adus o opoziție incapabilă să câștige alegeri, o opoziție incapabilă să formuleze măcar o idee, una singură, concretă pentru dezvoltarea României, dar mai mult decât capabilă, prin foști procurori comuniști gen Macovei și alții lingători de clanțe – cum îi numea Băsescu, să își ridice poalele în cap în fața Europei și să ne facă de râsul lumii. Și să nu uităm, acea lume în fața căreia opoziția își ridică poalele e aceeași lume care investește masiv în România și obține randamente și profituri duble față de media UE. Duble!

De ce credeți că își permit unii de la Bruxelles (și evit aici cuvinte precum UE sau Europa) să ne trateze astfel? De ce credeți că am dat sute de milioane companiilor occidentale pentru tehnică de supraveghere a granițelor și, DE PESTE ȘAPTE ANI, Consiliul, Comisia și Parlamentul European recunosc că îndeplinim toate criteriile de aderare la Schengen și totuși nu suntem primiți? Ei bine, își permit pentru că au avut mereu în față slugi care se gânguresc mereu pentru un os, adică pentru câte o critică la adresa PSD-ului, mai ales. Același PSD care a dus România în NATO și a ÎNCHEIAT CU SUCCES negocierile de aderare la UE!

Pe acest fond, faimosul MCV, în ediția 2018…De data aceasta însă, nu mai e loc de discuții. România trebuie să respingă cu toată forța această mizerie de o nedreptate strigătoare la cer! Am intrat în UE ca să i se spună Parlamentului nostru cum să legifereze și Curții Constituționale ce decizii să ia? Nu, doamnelor și domnilor! Nu suntem chiar toți și toate neam de slugi precum doamna Macovei și alții asemenea domniei sale. Și nu suntem toți proști pentru a nu fi în stare să ne dăm seama cu ce avem de a face.

Prin MCV, sub motivația monitorizării progreselor noastre, se încearcă pur și simplu, la fel ca și cu dosarul Schengen, să se mai stoarcă măcar un pic de pe români. Poate mai picură și dacă nu mai curge. Ni se arată anual, prin această abominație care ni se aplică doar nouă și bulgarilor, pisica. Suntem făcuți corupți, suntem jigniți, ni se dau recomandări, suntem amenințați cu tăieri de fonduri care ni se cuvin și care sunt transportate oricum cu vârf și îndesat de corporațiile lor înapoi în Occident sub formă de profit, sau prin vânzarea către sărmanii români a unor produse inferioare calitativ celor din Vest.

Oricât i-ar plăcea opoziției să își vadă țara și poporul terfeliți, destul e destul. Prețul e prea mare și îl plătesc oamenii, nu Macovei, nu PNL, nu USR și sigur nu Iohannis șase case sau Iohannis ghinion. Și încă un lucru, domnilor și doamnelor din opoziție: nu Europa vă va câștiga alegerile. Măcar atâta mai pot face totuși românii: să voteze după propria conștiință. Și o vor face.

Că există corupție în România? Există. Dar ea există și în Belgia și în Franța și în Germania și în Austria, iar existența ei trebuie arătată peste tot și împotriva ei, fără discuție, trebuie luptat. Dar asta o face JUSTIȚIA, nu serviciile secrete!

Prin acest așa-zis raport, România este nedreptățită din nou, nu i se iau în seamă argumentele și nici faptele concrete. I se cere să își încalce propria Constituție și i se calcă în picioare suveranitatea. Este de neacceptat ca la deschiderea, implicarea și cooperarea autorităților române să se răspundă cu ostilitate și cu atâta rea credință, în condițiile în care sub umbrela MCV s-au produs cele mai grave abuzuri judiciare determinate de amestecul brutal al serviciilor de informații în actul de justiție.

Cât despre recomandările suplimentare, să fim clari: MCV este un mecanism corupt până în măduvă de dorința de a controla și nu de a ajuta. Dovada? Mereu alte reguli, mereu noi invenții, niciodată nimic concret pentru că, desigur, le convine și pentru că, desigur, sunt ajutați chiar din țară!

România, chiar și acum, face eforturi să depășească neînțelegerile apărute și cooperează deschis cu forurile UE, pe toate canalele. Desigur, dacă și ele vor și dacă tot ce fac nu e decât o mare, imensă și monstruoasă ipocrizie”, este declarația europarlamentarului bihorean, Emilian Pavel.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here