Supraimpozitări pe bandă rulantă în Oradea aplicabile din 2019

0
1752
Sursa foto: oradea.ro

Majoritatea consilierilor din cadrul deliberativului local au decis săptămâna trecută, supraimpozitări cuprinse între 50% și 500%.

Săptămână trecută, nu mai puțin de 112 proiecte de supraimpozitare aflate pe ordinea de zi a Consiliului Local Oradea au fost supuse atenției consilierilor.

Mai exact, proiectele vizează supraimpozitarea cu 50% a terenurilor neconstruite, respectiv a spaţiilor neocupate din Centrul istoric și cu 500% pentru terenurile neîngrijite.

Consilierul social-democrat Liviu Sabău-Popa a obiectat cu privire la aceste proiecte, arătând că supraimpozitările pentru clădirile nefolosite vor fi suspendate, ca urmare a proceselor inițiate de reprezentanții mai multor companii.

Totodată, și consilierul UMDR, Kira Melinda, a ținut să le arate consilierilor liberali, că prin aceste proiecte, nu fac nimic altceva decât să își încalce propriile principii, aducând atingeri proprității private.

În răspuns la cele statuate, consilieurl Mihai Maci a afirmat că din punct de vedere fiscal, este doar o formă de negociere între proprietari şi administraţia publică”, iar secretarul Vila a ținut să precizeze că HCL-ul nu se aplică în mod punctual, celor care l-au atacat, iar pentru a fi suspendat, va fi necesar să fie atacat de Prefectură.

În final, toate cele 112 proiecte au trecut prin votul exclusiv al consilierilor liberali, care dețin majoritatea în Consiliul Local Oradea.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here