A fost semnat contractul de execuție pentru bazinul didactic din Nucet

0
1166
Sursa foto: Facebook - Consiliul Județean Bihor

Conducerea Agenției de Dezvoltare Durabilă și reprezentanții S.C. Costa V.O.C. Impex S.R.L. au semnat contractul de execuție pentru bazinul didactic de înot din orașul Nucet.

Valoarea lucrărilor pentru cel de al doilea bazin didactic de înot din cele nouă finanțate de Consiliul Județean Bihor prin ADD este de 3,58 milioane lei, TVA inclus, iar termenul de execuție este de 12 luni, având o garanție de 36 de luni.

„Sperăm ca într-un timp cât mai scurt să punem la dispoziție locația și autorizația de începere a lucrărilor, astfel încât în primăvara anului 2020 să avem construcția finalizată”, a declarat Ioan Mang, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.

Sursa foto: Facebook – Consiliul Județean Bihor

În acest moment, sunt în faza de execuție proiectele tehnice pentru bazinele din Ștei, Valea lui Mihai și Marghita, iar în primăvara anului viitor urmând să fie realizate proiectele pentru bazinele din Beiuș și Salonta.

„Deocamdată lucrăm din fondurile proprii, dar căutăm și modalități de finanțare atât de la Guvern, cât și din fonduri europene care ar putea fi atrase pentru aceste obiective”, a mai precizat vicepreședintele CJ Bihor.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here