Proiecte pentru salubritatea județului Bihor

0
1555
Sursa foto: agentianewsbihor.ro

Conducerea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (A.D.I.) ECOLECT Group Bihor a prezentat la sediul Consiliului Județean, starea actuală a proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Bihor” (SMID).

Bujor Chirilă, directorul executiv al A.D.I. Ecolect Group Bihor, consideră că salubritatea reprezintă una dintre problemele majore ale județului Bihor, motiv pentru care, potrivit acestuia, eforturile asociației s-au îndreptat, cu precădere, asupra proiectului SMID.

Conform conducerii A.D.I. Ecolect Group Bihor, în prezent se lucrează la caietele de sarcini privind atribuirea serviciilor publice de salubritate, care vor trebui finalizate până în 15 februarie.

Sursa foto: bihon.ro

„Unitatea de implementare a proiectului avea sarcina de a realiza caietele de sarcini. Acestea ar fi trebuit finalizate până în septembrie 2017. În urma analizelor pe care le-am făcut, am ajuns la concluzia că este imperativ necesar ca aceste caiete să ne parvină nouă, celor de la A.D.I. Ecolect Group. Dacă o unitate administrativ-teritorială, respectiv un Consiliu Local nu aprobă caietul de sarcini, întregul proiect este blocat. De aceea, trebuie să înțelegem că este foarte important să lucrăm în echipă, pentru că interesul nostru este același”, a declarat directorul executiv, Bujor Chirilă.

Conform proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor (SMID), județul Bihor a fost împărțit în 6 zone de colectare, prima dintre acestea fiind reprezentată de municipiul Oradea și alte 25 de comune limitrofe, însă sunt șanse mari să apară și modificări

„S-ar impune, pentru a asigura o cât mai bună funcționalitate a SMID-ului, ca Oradea să devină zonă distinctă. În acest sens, s-a făcut o solicitare către Ministerul Fondurilor Europene, iar răspunsul primit a fost acela că există posibilitatea ca zonele să fie reașezate în cadru SMID, cu condiția să efectuăm niște studii și analize suplimentare. Acestea au fost finalizate și urmează să fie trimise”, a precizat directorul executiv.

„Proiectul a fost conceput sub oblăduirea conducerii PNL a Consiliului Județean Bihor. El a fost conceput pe 6 zone, cu 6 stații de transfer. Încă de la începuturi, Primăria Oradea a solicitat ca municipiul Oradea să fie separat. Conducerea PNL de atunci nu a acceptat acest lucru. (…) Având în vedere faptul că zona 1 nu are o stație de transfer proprie, ci este o stație care aparține deja unui operator privat până în 2024, putem rupe în două această zonă. Astfel, cele 25 de comune ar putea avea un operator, iar Oradea să aibă un alt operator”, a explicat Ioan Mang, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor și totodată președintele A.D.I. ECOLECT Group.

De asemenea, vicepreședintele CJ Bihor, a mai punctat faptul că această soluție „este oportună în condițiile în care Oradea colectează peste o treime din deșeurile județului Bihor și, împreună cu cele 25 de comune din jur, s-ar fi ajuns ca zona 1 să dețină aproximativ 45 – 50% din deșeurile care se adună în județul Bihor. ,,Era foarte mult pentru un singur operator”.

Nu a rămas fără răspuns, nici declarația primarului Bolojan de la finele anului 2018, care a declarat presei că are în plan părăsirea acestei asocieri.

„Sper că domnul primar are maturitatea necesară încât să realizeze faptul că nu poate să iasă din SMID, pentru că va cauza prejudicii pentru toate UAT-urile, inclusiv pentru cele liberale, și mai ales pentru Primăria Oradea”, a transmis vicepreședintele CJ Bihor.

Proiectul SMID Bihor este finanţat prin Programul Operaţional Sectorial – Mediu 2007 – 2013, având o valoare totală de 199.895.470 lei (54.903.134 euro).

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here