Auchan, Carrefour și Cora au fost amendate drastic în România pentru înţelegeri care duceau la preţuri mai mari

0
928
Sursa foto: zgd.md

Consiliul Concurenţei a sancţionat şapte companii de pe piaţa produselor alimentare din România cu amenzi de peste 18 milioane de euro.

Consiliul Concurenței a amendat 3 retaileri şi 4 furnizori ai acestora, cu amenzi în valoare totală de 87.713.336 lei, adică aprox. 18,8 milioane euro.

Sancţiunile au fost aplicate în cadrul investigaţiei privind fixarea preţurilor între retailerii Auchan, Cora şi Carrefour şi furnizorii acestora, între anii 2010-2016. Ca urmare a investigaţiei au fost constatate atât încălcarea regulilor naţionale, cât şi a regulilor europene de concurenţă, pentru fixarea preţurilor de raft, în cadrul promoţiilor desfăşurate de retaileri.

Mai exact, Consiliul Concurenţei a constatat că în anumite cazuri preţurile de vânzare la raft nu se stabileau conform regulilor de piaţă prin raportul dintre cerere şi ofertă, ci prin faptul că furnizorul şi retailer-ul stabileau împreună un pret fix sau minim pentru revânzarea produselor către consumatorul final, care a condus la preţuri mai mari pentru consumatorul final. Astfel, retailerul nu poate să scadă preţul sub limita stabilită cu furnizorul.

Carrefour România SA a recunoscut fapta, și astfel a beneficiat de o reducere a sancțiunii. Amenzile aplicate de Consiliul Concurenţei se virează integral către bugetul de stat.

Companiile sancţionate sunt Auchan Romania SA cu o sumă de 7,84 milioane euro, Carrefour România SA cu 5,79 milioane euro,  Romania Hypermarche SA și anume Cora cu 2,66 milioane euro, Quadrant-Amroq Beverages SRL cu 1,28 milioane euro, Star Foods EM SRL cu 843.599 euro, Strauss România SRL cu o amendă de 383.236 euro și Nelson Prod SRL cu doar 9.252 euro.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here