O nouă demisie din PLUS. Cioloș își pune prietenii în poziții cheie

0
1088
Sursa foto: adevarul.ro

Abia înființat, partidul lui Cioloș deja are probleme interne și acuzații serioase din interior.

Abia înființat și anunțat cu mari surle și trâmbițe, PLUS-ul lui Cioloș a și ajuns în ape tulburi, având deja membrii de seamă care demisionează și care totodată îi aduc acuzații serioase, „tehnocratului” care a cochetat în 2016 cu PNL și mai apoi cu USR și a înființat platforma România 100, acum abandonată pentru ideea unui nou partid.

Profesorul universitar Valentin Naumescu de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj a anunţat pe Facebook, că demisionează din PLUS. Naumescu, este unul dintre cei care au pus bazele PLUS la Cluj, și care acum îl acuză pe Dacian Cioloş că ia decizii discreţionare, că e lipsit de transparenţă şi că îşi promovează doar prietenii.

Profesorul Naumescu este cea de a treia plecare din PLUS, după demisiile forţate ale lui Avram Fiţiu şi George Gima.

„RESPECT, GEORGE GIMA! În acest moment, prin derapajele grave de la valorile şi standardele unui partid de esenţă liberală, DACIAN CIOLOŞ SE PLASEAZĂ MULT SUB NIVELUL MAJORITĂŢII MEMBRILOR PLUS! Decizii discreţionare, ultracentralizare, lipsă de transparenţă decizională, încercarea de promovare la nivel central şi local a unor prieteni personali, pe care nimeni din partid nu-i văzuse până atunci. Am fost 10 zile membru al PLUS şi am demisionat înainte de Convenţia Naţională, când am aflat câteva dintre propunerile locale ale Liderului, pentru Consiliul Naţional. Am semnalat pe pagina personală de Facebook, cu o zi înainte, ceea ce a spus ieri George Gima. Nu ne-am consultat unul cu celălalt. George nu văzuse postarea mea, nefiind publică. Rămân ataşat valorilor şi principiilor de esenţă liberală menţionate în Manifestul Platformei România 100. Sunt membru fondator al România 100 Cluj-Napoca şi am fost primul moderator al comunităţii locale a Platformei civice.

PLUS are mii de oameni foarte valoroşi, care au crezut că valorile enunţate pot fi respectate şi în practica politică internă şi care nu s-au gândit o clipă că vor ajunge într-un partid condus autocratic. A avea ca obiectiv lupta anti-PSD nu justifică tăcerea, compromisurile interne, acoperirea derapajelor grave ale Liderului.

ZECE ZILE ÎN PLUS. DE CE AM INTRAT, DE CE AM PLECAT DIN „PARTIDUL LUI CIOLOŞ”? Răspunsul meu e simplu: pentru Dacian Cioloş am intrat, din cauza lui Dacian Cioloş am ieşit. Am crezut sincer şi mult în Dacian. Nu este însă ceea ce părea a fi. Nu regret că am crezut în acest proiect. Era corect formulat. Din nefericire, PLUS mi s-a părut în ziua demisiei chiar „Partidul lui Cioloş” (şi numai al lui), făcut pe persoană fizică. Acum ştiu că m-am înşelat: PLUS este partidul lui George Gima şi al celor care gândesc liber şi demn, întocmai ca George. Pe mine mă vor ataca acum exaltaţii şi naivii care mai cred în capacitatea lui Dacian Cioloş de a fi în primul rând un lider credibil pentru propriul partid. CURAJ, GEORGE GIMA! VIITORUL ESTE AL TĂU!”, se arată în postarea profesorului Naumescu.

După ce a fost opțiunea PNL, transferat apoi la USR, rămâne de văzut cât va dura până noua jucărie a lui Cioloș va eșua, acesta găsindu-și refugiul în alt partid sau altă formațiune.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here