Proiectul pentru Parcul Științific și Tehnologic Bihor va putea fi depus

0
388
Sursa foto: Facebook - Consiliul Judetean Bihor

Proiectul de 7 milioane de euro privind Parcul Științific și Tehnologic va putea fi depus pentru finanțare.

Parcul Științific și Tehnologic Bihor este unul din proiectele de anvergură ale județului, unde parteneri sunt Consiliul Județean Bihor, Universitatea din Oradea, Societatea Parcuri Industriale Bihor S.A., și Societatea Parc Științific și Tehnologic Bihor S.R.L.

Cu toate că este un proiect foarte important, consilierii liberali au ținut să transforme și acest subiect într-unul de can-can, după ce în cadrul ședințelor din decembrie și ianuarie, consilierii liberali au votat împotriva proiectului, care ar aduce pentru județul Bihor și Oradea, 7 milioane de euro. Din fericire, în cadrul ședinței extraordinare de miercuri, liberalii au înțeles importanța proiectului și au votat în favoarea depunerii acestuia spre finanțare.

„Un proiect strategic, să îi spunem pentru județul Bihor și pentru municipiul Oradea pentru că se crează oportunitatea ca cei mai buni absolvenți, tineri creativi din municipiul Oradea și județul Bihor să își găsească un loc de muncă pe măsura capabilităților lor și a capacității lor intelectuale, aici în Oradea, să nu mai fie nevoiți să călătorească altundeva. Va fi locul în care se va face creație, se va face cercetare, proiectare, prototipuri și care, desigur, au scop final să ajute firmele din județul Bihor prin noutățile pe care ei le vor crea”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Ioan Mang.

Proiectul va avea o valoare de 7 milioane euro, din care contribuția Consiliului Județean va fi de 50%, restul banilor provenind din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional. Parcul Științific și Tehnologic va fi localizat în zona Ceyrat, pe un teren de peste 7.600 metri patrați, și va avea 40 de laboratoare și săli de ședințe, urmând să devină un important centru de cercetare și inovare.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here