Mascații au descins la peste 30 de locații în Bihor

0
1145
Sursa foto: stirinationale.eu

Polițiștii din cadrul IPJ Bihor au descins în cursul zilei de marți, în 32 de percheziții în judeţ, într-un dosar ce vizează contrabandă cu țigări.

Potrivit reprezentanților IPJ Bihor, acțiunea a fost una de amploare, în care au fost implicați polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sprijiniți de Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul Ordine Publică, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoare, alături de Poliția Municipiului Oradea și Serviciul pentru acțiuni Speciale din cadrul IPJ Bihor.
„Perchezițiile au fost efectuate ca urmare a bănuielilor că 16 persoane din județul Bihor, bănuite că, perioada 2018 – prezent, s-ar fi aprovizionat cu țigări provenite din spațiul extracomunitar, fără a deține documente legale, pe care ulterior le-ar fi distribuit și comercializat în diverse localități din județul Bihor”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, care a arătatcă prejudiciul astfel creat statului, a depășit 200.000 lei.
De asemenea, conform informațiilor, 4 dintre percheziţii au avut loc în Oradea, iar celelalte 28 s-au desfășurat în arealul Beiuș, Săcuieni și Aleșd.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here