Piața Ioșia se va închide de la 1 iulie 2019

0
434
Sursa foto: Google Maps

Piaţa Ioşia se va închide începând din 1 iulie, pentru a face loc unui spaţiu comercial.

Liviu Andrica, directorul ADP Oradea, care gestionează pieţele din municipiu, a declarat că piaţa nu mai aduce venituri oraşului, afirmație care însă nu a fost coroborată cu cifre concrete. Acesta s-a limitat la a prezenta doar faptul că în această locație îşi desfăşoară activitatea 9 vânzători, 8 producători de coroane, 4 spații comerciale și o frizerie.

Conducerea ADP a propus astfel Consiliului Local, în şedinţa extraordinară de miercuri, 13 martie renunţarea la amplasament.

„Ioşia este unul dintre cele mai populate cartiere. Aşa cum cartierul Rogerius, cartierul Nufărul şi zona centrală a oraşului au câte o piaţă de unde se aprovizionează locuitorii zonei, este normal ca şi locuitorii din Ioşia să aibă acces la produsele producătorilor agricoli. Cred că produsele româneşti merită respectul şi posibilitatea de a fi vândute în condiţii decente„, a declarat în cadrul ședinței, liderul grupului PSD din Consiliul Local, Liviu Sabău Popa.

Mai departe, social-democratul a venit și cu o soluție pentru conducerea urbei, și anume să reamenajeze piaţa din fonduri proprii, în contextul în care nu au identificat finanţări europene pentru acest obiectiv.

„Aşa cum raportaţi profituri în cadrul aquapark-ului Nymphaea, cred că se regăsesc resurse pentru a salubriza zona şi a moderniza piaţa agroalimentară”, a mai declarat consilierul social-democrat.

În ciuda argumentelor opoziției, viceprimarul nu a renunțat la ideea desființării pieței din cartierul Ioșia, considerând în continuare că „cea mai bună propunere este ca de la 1 iulie să înceteze activitatea ei”. O idee deja mult prea intens propagată de administrația municipiului.

Propunerea a fost adoptată cu votul unanim a consilierilor PNL, sens în care amplasamentul va fi vândut cu destinaţia de spaţiu comercial. Rămâne de văzut ce client vechi al PNL va beneficia de acest spațiu.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here