Cea mai bună handbalistă din lume în 2018, este Cristina Neagu.
Drept consecință a acestei nominalizări, Cristina Neagu a ajuns la al patrulea premiu de acest tip din cariera sa.
Românca a mai fost premiată cu aceeași distincție în sezoanele 2010, 2015 şi 2016, iar anul trecut, liderul naţionalei României de handbal a intrat în istorie cu o altă performaţă remarcabilă, dar la nivelul naţionalelor, devenind golghetera all-time a Campionatelor Europene.
„Aşteptarea a luat sfârşit. Ei sunt cei mai buni handbalişti ai anului 2018. Mikkel Hansen este la al treilea trofeu, iar Cristina Neagu este prima sportivă din istorie care ajunge la 4 trofee”, au declarat reprezentanții IHF.