Agenția de Management al Destinației Bihor este partener al Ministerului Turismului

0
429

Agenția de Management al Destinației Bihor va colabora cu Ministerul Turismului, pentru promovarea brandului național.

În luna mai 2018, Agenția de Management al Destinației Bihor (AMD Bihor) a lansat videoclipul de promovare a județului Bihor, care a avut un impact imens în mediu online. În 2019, Oradea și Valea Barcăului sunt prezente în cel mai recent clip de promovare a României.

În clipul „România, o destinație pentru 365 de zile de vacanță pe an”, care a fost lansat duminică noaptea, de Ministerul Turismului, Oradea este reprezentată de Cetatea și Complexul Baroc, amebele fiind unice în această parte a Europei, Crișul Repede și zona Podului Intelectualilor, o pasarelă cu o istorie veche de 150 de ani.

„În luna ianuarie am avut o serie de întâlniri la București și o întrevedere cu ministrul în urma cărora Agenția de Management al Destinației Bihor a semnat un protocol de colaborare cu Ministerul Turismului”, a precizat Bántó Norbert, directorul AMD Bihor.

Ministerul Turismului și Agenția de Management al Destinației Bihor vor colabora astfel, în perioada următoare, pentru creșterea vizibilității României ca destinație turistică prin promovarea brandului național și al județelui Bihor.

Pe rețeaua de socializare Facebook, clipul de promovare a județului Bihor „Descoperiți Bihor, poarta vestică a Transilvaniei” are peste 400.000 vizualizări, dar cumulat cu celelalte platforme online unde a apărut, a depășit 700.000 de vizualizări.

Cel mai recent clip „România, o destinație pentru 365 de zile de vacanță pe an” are, la doar trei zile de la lansare, un impact de peste 2.300.000 și peste 20.000 de distribuiri.

Sursa video: youtube.com

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here