După Ungaria, a venit rândul Poloniei să refuze adoptarea monedei euro

0
134
Polonia a luat exemplul Ungariei și a refuzat adoptarea monedei euro.Potrivit președintelui partidului de guvernământ din Polonia, Jaroslaw Kaczynski, statul polonez nu va adopta moneda euro înainte ca avuţia sa economică să atingă nivelul celei din Germania.

Spunem nu monedei euro, spunem nu preţurilor europene. Tratatul privind aderarea la UE nu specifică data adoptării euro. Vom face această trecere, dar acest lucru se va întâmpla când nivelul avuţiei ţării noastre se va apropia de cel al Germaniei“, a declarat președintele partidului Lege și Justiție, Jaroslaw Kaczynski.

Mateusz Morawiecki, premierul Poloniei, a declarat la rândul său că trecerea la euro în acest moment nu este un act profitabil.

„Este avantajos să bazăm economia Poloniei pe moneda poloneză“, a declarat premierul polonez.

Premierul polonez a adăugat că unele state membre ale Uniunii Europene nu s-au dezvoltat în ultimii ani şi chiar au dat înapoi.

Acestea sunt ţări care au fost ţinta emigrării noastre economice recent, ca Italia sau Spania. Sunt ţări ca Grecia, care în 2007 au avut o economie de 10 ori mai mică decât cea a Germaniei, iar astăzi economia acestora este de 18 ori mai mică“, a mai precizat premierul Morawiecki.

Potrivit sondajelor din Polonia, majoritatea polonezilor se opun trecerii la euro pe fondul temerilor că aceasta ar alimenta creşterea preţurilor bunurilor.

Poziția Poloniei este similară cu cea adoptată de către Ungaria, care de când a devenit membră a Uniunii Europene, a menționat în discursul public trecere la euro, însă strategiile adoptate arată în fapt ezitarea luării unei decizii finale în acest sens.

De asemenea, guvernatorul băncii centrale a Ungariei, Gyorgy Matolcsy, a declarat că Ungaria va adopta moneda euro „în următoarele decenii”, fiind convins că Ungaria are nevoie să înveţe mai întâi mai multe despre procesele care afectează moneda unică.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here