Momente solemne cu ocazia Zilei Veteranilor la Oradea

0
424

Ziua Veteranilor a fost serbată miercuri dimineața, printr-o ceremonie militară în Cimitirul „Rulikowski” din Oradea, la Momumentul eroilor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial.

Ceremonialul a început cu prezentarea onorului, salutarea drapelului de luptă, ocuparea locului în dispozitiv şi intonarea Imnului Naţional al României. Având în vedere că suntem în Săptămâna Mare, preoţii capelani din structurile de apărare, ordine publică și siguranță națională ale Garnizoanei Oradea nu au oficiat o slujbă de pomenire, veteranii de război urmând să fie omagiați religios în 30 mai, cu ocazia Zilei Eroilor și a Înălțării.

Alocuţiuni privind însemnătatea evenimentului au fost rostite de Ioan Mihaiu, prefect al județului Bihor, precum și de conf.univ.dr. Vasile Creț.

Astăzi este o zi cu o puternică încărcătură emoțională, în care îi omagiem pe cei pentru care apărarea ţării a fost crezul suprem, respectându-și legământul față de patrie. Napoleon Bonaparte spunea că dragostea de patrie este cea dintâi religie a curajului și a devotamentului, dar și a onorului militar, valori pe care le-au adus cu ei de pe câmpul de luptă sau din viața militară”, a spus prefectul Ioan Mihaiu în discursul său.

Manifestarea s-a încheiat cu festivitatea de depunere de coroane și jerbe de flori la Monumentul eroilor români căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial.

La eveniment au participat reprezentanți ai Consiliul Județean Bihor, Primăriei Municipiului Oradea, europarlamentarul Emilian Pavel, membri din structurile Ministerului Afacerilor Interne din județul Bihor, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Bihor, Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor precum și alte oficialități și instituții locale, în prezența membrilor Asociaţiei Veteranilor de Război, filiala Bihor, a unor cadre militare active, în rezervă şi în retragere.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here