Este oficial: Al doilea caz de COVID-19 confirmat în Bihor

0
1160
Sursa foto: fda.gov

Pacienta este o femeie de 53 de ani care a venit din Italia, pe 12 martie, moment de la care se află în carantină.

Autoritățile de sănătate publică au confirmat miercuri dimineața, la ora 10:05, că în Bihor numărul persoanelor diagnosticate cu Covid-19 a ajuns la 2.

„Al doilea caz confirmat din județul Bihor este o persoană de sex feminin, în vârstă de 53 ani, venită din Italia și aflată în carantină de la momentul sosirii în țară, din data de 12 martie. Pacienta este în prezent internată la secția de boli infecțioase a Spitalului Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu”, a transmis purtătorul de cuvânt al DSP Bihor, dr. Dorel Țîrț.

Situația actualizată pentru județul Bihor indică faptul că 74 de persoane sunt în carantină, 26 sunt internate în spital, iar 1.145 sunt autoizolate la domiciliu. 

În urma demersurilor efectuate de autorități, în această noapte, în jurul orei 02:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, a sosit un convoi format din sute de mijloace de transport în care se aflau cetățeni români și străini.

„Au fost efeectuate formalitățile de intrare în țară pentru 2.500 persoane și aproximativ 700 de autovehicule. Polițiștii de frontieră au triplat efectivele pentru controale. S-a lucrat cu aproximativ 50 de polițiști de frontieră fiind deschise 10 artere de control”, a declarat comisar-șef Laura Bondar, purătorul de cuvânt al ITPF Oradea.

După efectuarea formalităților de frontieră, oamenii au fost preluați de angajații DSP pentru controlul epidemiologic și completarea formularelor pe proprie răspundere. Ulterior, mașinile au fost conduse, sub escorta polițiștilor și a jandarmilor, în locațiile stabilite pentru carantinare sau autoizolare.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here