Lider politic: ,,Au ştiut din timp de coronavirus, dar nu au zis nimic pentru a putea organiza anticipate?”

0
1738
Sursa foto: google.com

Călin Popescu Tăriceanu a solicitat luni, ca toate serviciile de informații să pregătească și să pună la dispoziţia comisiilor de control informările oferite Preşedintelui şi Guvernului României.

„Nu-mi dă pace un gând! Oare conducătorii noștri au știut din timp de acest virus, dar nu au făcut nimic pentru a nu speria poporul și a câștiga niște alegeri anticipate pe care și le-au dorit cu atâta ardoare? Să avem neșansa unor conducători atât de ticăloși încât să treacă sub tăcere acest pericol doar pentru a câștiga câteva locuri suplimentare în Parlament? Să fie diplomații noștri atât de slab pregătiți încât, cei din zonele unde a început criza coronavirus, nu au informat Ministrul de Externe, Prim-Ministrul și Președintele României despre dezastrul din zonele în care ei erau?”, a declarat fostul premier Tăriceanu.

Liderul ALDE a cerut public tuturor serviciilor de informaţii să pregătească şi să pună la dispoziţia comisiilor de control toate informările pe care le-au dat Preşedintelui şi Guvernului.

„Dacă domnii Iohannis şi Orban au ştiut din timp de aceste lucruri, dar au minimalizat pericolul pentru a face alegeri anticipate, ei sunt principalii vinovaţi de faptul că doctorii şi personalul medical, precum şi ceilalţi din linia întâi, au fost trimişi la luptă fără arme (măşti, halate, mănuşi, dezinfectant, etc). Şi dacă aşa au făcut, ei trebuie să fie primii care să fie anchetaţi de către procurori”, a mai scris Tăriceanu pe Facebook.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here