Președintele Klaus Iohannis a fost prins cu un fake news de proporții: minciună privind școlile din Franța

0
3129
Sursa foto: a3.ro

Președintele României a fost prins propagând o informație falsă privind situația școlilor din Franța, sens în care reprezentatul ministrul francez al Educație a ripostat și denunțat fake news-ului președintelui Iohannis.

Luni, 27 aprilie, președintele Iohannis se adresa națiunii, explicând una din măsurile luate în actuala criză, și anume decizia de a opri funcționarea școlilor până în toamnă.

Am dorit și să aflăm ce se întâmplă acolo unde experimental s-au deschis școlile. Avem un exemplu din Franța, unde într-o provincie s-a deschis experimental școala, și experimentul nu a decurs foarte bine. După puține zile, zeci de elevi au fost testați pozitiv și mai mulți dascăli au ajuns, în doar câteva zile, la terapie intensivă. Deci, lucrurile nu sunt absolut deloc simple”, a declarat Klaus Iohannis.

La scurtă vreme, românii stabiliți în Franța au început să combată pe Facebook informația dată de președinte, iar răspunsurile oficiale din partea autorităților nu au întârziat nici ele.

Marți, 28 aprilie, Agnès Longueville, reprezentat al ministrul francez al Educației, a oferit o declarație pentru ziarul românesc „Libertatea”, pe tema fake news-ului președintelui Iohannis:

„Sunt informații false. În Franța n-a fost deschisă nicio școală ca experiment. Singurele deschise sunt pentru copiii personalului didactic și ai personalului indispensabil securității interioare. Școlile, așa cum a spus președintele Franței, se vor deschide pe 11 mai. Așadar, nu sunt deschise școlile în Franța. Repet: Informațiile sunt false”, a declarat reprezentatul ministrul francez al Educației.

România Normală promovată de Klaus Iohannis susține așadar un fake news?

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here