ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a murit răpus de COVID-19

0
1180
Sursa foto: kanald.ro

Arhiepiscopul Pimen al Sucevei și Rădăuților a murit în noaptea de marți spre miercuri, la Institutul „Matei Balș” din Capitală, la vârsta de 90 de ani.

Diagnosticat cu noul coronavirus în aprilie, ÎPS Pimen a fost transportat cu elicopterul pe 20 aprilie de la Suceava în stare gravă și a fost dus la Institutul „Matei Balș”, unde a fost intubat ca urmare a complicațiilor pulmonare.

De la momentul internării în București, înaltul ierarh a primit trei doze de plasmă hiperimună de la donatori vindecați, însă a pierdut lupta cu viața în noaptea de marți spre miercuri, ca urmare a unui nou stop cardiac. Anuntul decesului său, împreună cu alte 3 decese, a fost anunțat de Grupul de Comunicare Strategică.

Născut în localitatea Greabănu, judeţul Buzău, în 25 august 1929, și-a făcut studiile medii la liceul din Râmnicu Sărat şi la Seminarul monahal din Mănăstirea Neamţ. În 1951 a devenit călugăr, cu numele Pimen. A urmat studiile superioare la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, iar apoi a făcut studii de specializare la Universitatea din Koln.

IPS Pimen a fost stareţ al Mănăstirii Putna, preot duhovnic la Mănăstirea Văratec, preot la Mănăstirea Durău, muzeograf la Mănăs­tirea Putna şi stareţ la Mănăstirea Sfântul loan cel Nou de la Suceava. În 1982, la recomandarea Arhiepiscopului şi Mitropo­litului Moldovei, Teoctist Arăpaşu a fost ales episcop-vicar al Arhiepiscopiei laşilor, cu titlul de Sucevea­nul. În urma reînfiinţării Arhiepiscopiei Sucevei, în ianuarie 1991, a fost ales Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor şi instalat la Suceava pe 3 martie 1991.

ÎPS Pimen este cel care a redeschis mai multe lăcaşuri care fuseseră închise în perioada comunistă, printre care Mănăstirea Voroneţ şi Mănăstirea Humorului fiind unul dintre preoții preocupați şi de problemele sociale din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, încurajând înfiinţarea a numeroase cămine şi aşezăminte speciale pentru cei nevoiaşi.

Arhiepiscopul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor a fost distins cu Ordinul Naţional “Pentru Merit” în grad de Mare Cruce de către preşedintele Emil Constantinescu.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here