Propunerea legislativă pentru anularea amenzilor şi returnarea banilor pentru cei care care le-au achitat a trecut de votul Senatului

0
37
Sursa foto: editiadedimineata.ro

Senatul a adoptat o propunere legislativă ce prevede anularea amenzilor date e perioada stării de urgență şi returnarea banilor celor care le-au plătit deja.

Iniţiată de Pro România, ALDE şi UDMR, propunerea legislativă anulează amenzile date românilor în perioada stării de urgenţă și prevede totodată returnarea banilor celor care au plătit deja amenzile.

Potrivit proiectului de act normativ, sunt declarate nule toate procesele-verbale de contravenţie emise în baza articolului 28 din ordonanţa de urgenţă 1 din 1999. Mai exact, proiectul se referă la amenzile din timpul stării de urgenţă, cuprinse între 2.000 şi 20.000 de lei, declarate neconstituţionale de Curtea Constituțională a României în luna mai.  

Proiectul inițiat de senatori vizează şi returnarea integrală, la cerere, a sumelor achitate de contravenineţi, iar cei care nu au plătit încă amenzile primite nu vor mai fi obligaţi să o facă.  Rămân totuși valabile amenzile date pentru încălcarea măsurilor de izolare la domiciliu şi carantină, precum şi cele aplicate pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.  

Potrivit iniţiatorilor, prin această lege „vor fi evitate blocajele în sistemul de justiţie şi se va limita pericolul de răspândire a virusului”.  

„Am decis să înaintam prezenta propunere legislativă care să anuleze în mod automat aceste amenzi fără a mai fi nevoie de a merge în instanţă cu excepţia sancţiunilor contravenţionale aplicate pentru încălcarea măsurii de izolare la domiciliu şi carantină, dar şi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice”, se arată în expunerea de motive.  

În replică liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a calificat propunerea legislativă drept „o monstruozitate juridică”.   

Propunerea a primit 90 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi 39 de abţineri, urmând să fie transmisă Camerei Deputaţilor, care este forul decizional.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here